Federatia Romana de Atletism a anuntat ca va cheltui peste 3 milioane de lei pentru echipament sportiv pentru membrii loturilor de atletism ale Romaniei care vor participa la competitii, in urmatorii 3 ani.
FRA va cumpara imbracaminte de reprezentare, antrenament, concurs, incaltaminte si genti sport – pentru atletii componenti ai lotului Romaniei, pe durata de pregatire a noului ciclu olimpic pana la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2020.
”Produsele trebuie sa aiba o cromatica uni sau in combinatii de culori ale drapelului national sau nuante derivate, predominant albastru inchis, cu conditia asortarii acestora astfel incat sa creeze o imagine estetica reprezentativa, unitara pentru loturile oficiale ale Romaniei care vor participa la competitiile din Calendarul National si International de atletism”, a anuntat Federatia intr-un anunt.