Inregistrare

Olimpia Bucuresti, La Europenele De Triatlon

Localitatea spaniolă Banyoles este, pe lângă un loc splendid, terenul unde se va desfășura proxima ediție a Campionatelor Europene de Triatlon intercluburi, ETU Triathlon Clubs European Champonships, cea mai puternică întrecere rezervată cluburilor din Europa. Forțele continentale ale acestui sport și-au anunțat deja prezența în Peninsulă, unde întrecerile vor avea loc între 3 și 4 septembrie, iar în premieră, la start se va alinia și o echipă românească, reprezentată de către Clubul Sportiv Olimpia Bucuresti.

Sub culorile clubului Olimpia Bucuresti, cei mai valoroși sportivi din ramura triatlonului din Romania vor concura cu cele mai importante și puternice 20 de cluburi din Europa, venite din Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania. Competiția se va desfășura pe 3 septembrie la Banyoles – Spania.

În culorile clubului Olimpia Bucuresti se vor îmbrăca patru talentați sportivi – Antoanela Manac, Andrea Bălan, Gergo Simon şi Nicolae Şeitan, ceea ce face din clubul românesc de departe cea mai tânără echipă prezentă în provincia Cataluniei. Dintre cvartetul triatlonist, Antoanela Manac se poate mândri cu cea mai bogată panoplie, având în palmares titluri de campioană balcanică și la duatlon, nu doar la triatlon, dar și participarea cu succes la prima ediție a Jocurilor Europene de la Baku de anul trecut, unde a ocupat locul 33. Experiența și-a câștigat-o de-a lungul celor trei ani de competiții când se află în branșa sportului cu trei probe, dar și la întreceri de mare clasă precum campionatele balcanice, europene și mondiale.

Competiția din Spania va reprezenta o încercare importantă, însă ochii sportivilor sunt ațintiți spre Campionatul Mondial din Mexic, acțiune pentru care Manac și cu Gergo Simon au efectuat uns tagiu de pregătire de 12 zile în Cipru, pentru a se obișnui cu condițiile calde de cursă.

Sursa: Federația Română de Triatlon

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close