Sportul din România a început nefast această săptămână, unul dintre cele mai active cluburi de handbal și baschet ale țării, CSM Ploiesti, înaintându-și oficial retragerile pentru echipele masculine și feminine din campionatul intern, dar și din competițiile internaționale. Motivul îl reprezintă un blocaj financiar cu care se confruntă CSM Ploiesti, datorat faptului că directorul economic al Primăriei Ploiești, autoritatea de care aparține clubul, a refuzat să mai efectueze plățile către jucătorii și personal pe motiv că ar fi ilegale.
Astfel, echipa feminină de handbal a CSM Ploiesti se vede nevoită să se retragă din Cupa EHF, deși se calificase în turul al doilea al competiţiei după ce a trecut cu o dublă victorie, 26-24 şi 31-20, de formaţia HC Neistin. Turul secund presupunea o confruntare cu o echipă slovacă, însă imposibilitatea remunerării celor implicați în activitatea cluburilor a condus la această sistare a activității. De asemenea, echipa feminină, alături de cea masculină, au fost retrase și din competițiile interne Liga Națională și Divizia A.
Un dezastru așteptat pentru CSM Ploiesti
„Din păcate, din cauza situaţiei financiare de la club, am fost obligaţi să luăm această decizie. Numai eu ştiu ce a fost după al doilea meci cu echipa din Feroe, când, deşi au câştigat şi se calificaseră, fetele noastre plângeau, ştiind ce va urma. Nu am putut să le privesc în ochi nici pe ele, nici pe Neven Hrupec, pentru că munca lor, realizată chiar şi în condiţiile ştiute, doar şase jucătoare de câmp şi un portar, probabil cu 20% din potenţialul lotului gândit, fusese în van. E păcat că s-a ajuns aici, după ce construisem o echipă cu care sunt sigur că treceam fără probleme şi de turul următor şi de faza grupelor. Ne propusesem să jucăm finala competiţiei, obiectiv care ne aducea şi o sumă de bani, dar iată că am fost nevoiţi să ne oprim aici şi să ne retragem din Europa”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, pentru site-ul oficial al clubului.
În 19 septembrie, echipa masculină de baschet a CSM Ploiesti și-a anunțat retragerea din ediţia 2016-2017 a Campionatului Naţional de seniori. Formația trebuia să dispute în ziua respectivă, de la ora 19.30, primul meci din campionat, în Sala Sporturilor Olimpia, în compania celor de la Dinamo Bucureşti, dar criza financiară a făcut imposibilă atât organizarea partidei, cât şi participarea ulterioară în competiţie.
Sursa: www.csmploiesti.ro