Inregistrare

Locul 9 La Cupa Mondiala La Floreta

Timișoara a găzduit în aceste zile un important eveniment sportiv de scrimă, anume o etapă de Cupa Mondiala la Floreta, întrecere rezervată exclusiv categoriei juniori feminin. Competiția a debutat sâmbătă, 8 octombrie, la Sala „Constantin Jude” cu proba individuală, iar în sala de sport a Orașului de pe Bega s-au prezentat 83 de sportive din Austria, Belarus, Egipt, Spania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Irlanda, Japonia, Polonia, România, Singapore, Slovacia și Ucraina.

România a fost reprezentată la concursul individual de la Cupa Mondiala la floreta de zece sportive: Teodora Băloiu (CS Farul Constanța), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Ioana Mistric (CSA Steaua), Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța), Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara).

Cea mai bună clasare a delegației României a obținut-o Ana Boldor. Legitimată la CSU Poli Timișoara, Ana s-a clasat la final pe locul 9, după ce a fost eliminată pe tabloul de 16 de Aleksandra Frackowiak (Polonia), scor 14-15. Alte clasări ale sportivelor din România includ: Teodora Sîrbu (CSU Poli Timişoara) – locul 28, Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 44, Laura Vîrga (CSU Poli Timişoara) – locul 46, Raluca Văcăraşu (CS Farul Constanţa) – locul 50.

Astăzi, ultima zi de întreceri, a început proba pe echipe, unde participă nouă țări, inclusiv România (Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Anca Săveanu (CSA Steaua), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța)), iar de la ora 16.00 va avea loc finalul acestei probe. Ultimul act din Cupa Mondiala la floreta se va consuma in 29-30 octombrie, la Bochum, Germania.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close