Inregistrare

Dunarea Braila Castiga In Cupa EHF

Într-o Sală Polivalentă a Brăilei populată cu circa două mii de suporteri înfocați, HC Dunarea Braila a obținut un nou succes în turul preliminar al Cupei EHF la handbal feminin, trecând cu scorul de 26-22 de echipa bielorusă HC Gomel. Victoria de ieri vine după ce brăilencele au învins și în meciul tur (27-15), iar sportivele de la malul Dunării se pregătesc acum de turul al treilea preliminar al competiției continentale.

Pentru echipa HC Dunarea Braila, antrenată de Costică Buceschi, cea mai bună marcatoare s-a dovedit a fi Gabriela Perianu, cu șase reușite, în timp ce Bianca Tiron a înscris de patru ori, Timea Tătar de trei, iar Aneta Udriştioiu, Cristina Viorica Gheorghe sau Mihaela Obedeanu au fost alte sportive care au scuturat plasa porții oaspeților cu șuturile trimise.

Una dintre cele mai interesante prezențe în echipa HC Dunarea Braila a fost portarul Ana Maria Micu, în vârstă de 16 ani, care și-a exersat îndemânarea, însă lipsa de experiență și-a spus cuvântul, diferența de scor fiind redusă de HC Gomel într-un timp scurt. Ideea rulării întregii garnituri de jucătoare a fost una pe care Buceschi a aplicat-o din plin, probabil pentru a-și evalua sportivele în vederea următorului meci.

HC Dunarea Braila, echipa aflată la conducerea Ligii Naționale de handbal feminin, va juca în turul 3 preliminar al Cupei EHF, însă formația împotriva căreia va juca se va afla doar marți, 25 octombrie, când are loc tragerea la sorți.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close