Inregistrare

Vasile Cont Castiga In Japonia

Atletismul românesc înregistrează primele victorii încă de la începutul anului. Vasile Cont, sportiv al LPS CSM Oradea, a participat la Maratonul Nanakusa, aflat la a 62-a ediție. Competiția a fost compusă din mai multe probe, iar bihoreanul a participat în cea de 10.000 de metri, pe care a și câștigat-o. Astfel, atletul s-a familiarizat cu condițiile din Țara Soarelui Răsare în perspectiva participării la Jocurile Olimpice din 2020.

La competiția câștigată de Vasile Cont au participat peste 6.000 de alergători. Sportivul bihorean este și campion național în proba de 10.000 de metri, la categoria tineret. Alături de el, în Japonia, a mai participat și Laviniu Chiș. Cei doi atleți legitimați la CSM Oradea au fost pe urmă invitați și la o recepție din partea Asociației Sportive și Culturale Japonia – România.

Întrecerea s-a desfășurat în Matsudo Athletics Park din orașul Matsudo, care are șanse mari să devină gazda delegației române la Jocurile Olimpice din 2020. Până la desemnarea oficială, autoritățile locale și-au exprimat deschiderea pentru a primi sportivii români care doresc să se antreneze în Japonia.

Vasile Cont, în vârstă de 22 de ani, îl are ca antrenor pe Virgil Preda și are ca obiectiv în 2017 participarea la Campionatele Europene de Tineret. Pe termen lung, acesta a declarat că își dorește să se califice la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close