Seria de alergare din Bucuresti Baneasa Trail Run revine cu trei noi ediții în 2017. Peste 4.000 de alergători sunt așteptați la start pentru a experimenta alergarea pe potecă în trei anotimpuri diferite: primavara – 23 aprilie, toamna – 17 septembrie si iarna – 10 decembrie.
Entuziasmul și deschiderea participanților către alergarea pe potecă au făcut ca Băneasa Trail Run să crească de la an la an și să devină cel mai popular eveniment de trail running din București. Cele trei ediții ale seriei din 2016 au fost sold out cu mai bine de o lună înainte de start.
Înscrierile pentru ediția de primăvară din acest an sunt deschise, peste 700 de participanți confirmând deja prezența. Locurile sunt limitate la 1.200.
De la editie la editie am incercat sa marim numarul de locuri astfel incat să putem primi mai mulți participanți. Baneasa Trail Run a avut parte anul trecut de o serie de modificari care au dat rezultate si au permis astfel marirea numarul de alergatori. In primul rand, in 2016 am organizat 3 editii in loc de una, am schimbat locatia de start, am modificat modalitatea de a lua startul astfel incat participantii sa fie cat mai bine raspanditi pe traseu. Din feedback-ul primit, schimbarile au fost de bun augur si ele nu se vor opri aici. Ne dorim in continuare ca toti alergatorii sa aiba parte de cea mai frumoasa experienta de alergare din oras, iar surprizele vor continua in acest sens, a declarat Theodor Manolache, co-organizator Baneasa Trail Run.
Cele două trasee de cros 10,5 km (detalii traseu – goo.gl/miOCVN) si semimaraton 21 km (detalii traseu – goo.gl/N2xBks) sunt pregătite pentru a primi alergătorii care vor sa iasă pentru o zi din oraș și să se bucure de o alergare în natură și de beneficiile acesteia. Alergarea pe potecă este benefică atât pentru sănătatea articulațiilor și a ligamentelor, cât și pentru eliberarea de stres și îmbunătățirea stării de spirit.
Dupa o zi lunga la birou sau dupa o saptamana grea, cea mai buna recompensa pentru minte si corp este o alergare relaxata prin padure. Suntem din ce in ce mai atenti cu alimentatia si modul de viata, iar alergatul intr-un asemenea cadru natural, cum e padurea Baneasa, vine sa completeze un stil de viata sanatos, a declarat Vlad Mihalache, co-organizator Baneasa Trail Run.
Kitul de participare al Băneasa Spring Trail Run conține un tricou de alergare Intersport, cupon reducere 20% Intersport, un bidon de hidratare și un baton energizant de la Powerbar, număr de participare personalizat, cip de unică folosință. Fiecare alergator va primi medalie de finisher.
După cursă, participanții sunt invitați la recreere și socializare în zona de eveniment, unde pot servi masa. La masă pot opta pentru o porție de păstrăv la cupor cu legume sau o porție de paste cu sos roșu. Masa va fi completată cu o salată si o bere fără alcool.
Pentru că se aleargă în ziua de Sf. Gheorghe, cei care își serbează onomastica vor avea parte de o surpriză la finalul cursei.
Pentru mai multe detalii legate de ediția de iarnă Băneasa Spring Trail Run accesați http://baneasatrailrun.ro/spring-trail-run/ .
De asemenea, ne gasiți și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/BaneasaTrailRun/ sau pe pagina de event https://www.facebook.com/events/1776839969302614/.
Powered by: Baneasa Shopping City
Sponsor: Intersport Romania, City Grill
Parteneri: BCR, Generali, Ciuc, Borsec, Zuzu, PowerBar, Carrefour, Romprest
Susținători: Eisberg, Barilla
Partener Media: Kiss FM