Clubul Sportiv Clujul Pedalează are onoare de a te invita incă o dată la unul dintre cele mai iubite competiții de ciclism montan maraton din România – BT Faget Maraton.
Deși întrecerea pare una pretențioasă pentru cei care nu s-au mai îndeletnicit cu mountain bike-ul, competiția este, de fapt, un foarte bun prilej de a scăpa de aceste idei și de a vedea cât de accesibil poate fi acest sport pentru oricine.
Cei peste 1.000 de participanți care au luat startul anul trecut în competiție mărturisesc prin simpla lor prezență că BT Faget Maraton este o cursă cu de toate, pentru toți. Profesioniștii prezenți la precedenta ediție, veniți din țări ca Ungaria, Ucraina, Germania sau chiar Portugalia și Marea Britanie, și-au dat ok-ul privind traseul și organizarea, lăudând întrecerea și promițând să revină.
De cealaltă parte, sportivii recreaționali și amatori au descoperit un traseu scurt incitant, provocator și numai bun pentru a li se demonstra că „microbul” mountain bike-ului te atinge fără prea mari eforturi.
BT Faget Maraton va merge și în 2017 pe două trasee – unul lung și unul scurt, acesta din urmă având aproximativ o treime din lungimea primului, însă detaliile complete vor veni pe rând. Până atunci, spor la antrenamente și nu uitați să ne vizitați pe pagina oficială a clubului nostru – Clujul Pedalează – http://clujulpedaleaza.ro/