Promotorul Eduard Irimia a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, ca prima gală Superkombat din 2017, Superkombat World Grand Prix Elimination, va avea loc pe 12 martie, la Berăria H, din Capitală, urmând să fie un eveniment eliminatoriu pentru primul Grand Prix al anului, din aprilie, transmis în direct și în Statele Unite ale Americii.
Începând cu acest sezon, galele Superkombat vor putea fi urmărite inclusiv peste Ocean, ca urmare a contractului semnat cu gigantul american CBS.
„Acum, pe 12, o parte dintre sportivii români au șansa să își trăiască visul american. Câștigătorii își vor obține locul pentru galele transmise de CBS Sports.
Nu vor lipsi veterani precum Mihăiță Golescu și Sebastain Ciobanu, dar nici noi eroi precum Eduard Chelariu și Adelin Mihăilă”, a anunțat Eduard Irimia, care a prezentat și locul de desfășurare al confruntărilor, capacitatea sălii fiind de aproximativ 1.200 de locuri.
Totodată, oficialul Superkombat a dezvăluit că evenimentul va beneficia și de o premieră din punct de vedere al producției, ca urmare a unui nou parteneriat tehnic.
„Cu siguranță, Superkombat va trece la un nou nivel, avem un upgrade de producție odată cu parteneriatul semnat cu Five’s, din rețeaua AV Alliance, care va putea permite la nivel global accesarea producției de top în orice colț de pe planetă. Experimentul va fi pe 12 martie. Totul va semăna cu acele gale K-1 care se organizau în Japonia în urmă cu câțiva ani. Cu siguranță, va fi un eveniment de neratat”, a mai spus promotorul.
În meciul cap de afiș al galei Superkombat World Grand Prix Elimination, colegul lui Moroșanu, Sebastian Cozmâncă, îl va înfrunta pe campionul Norvegiei la muay-thai, Simon Ogolla, în timp ce co-main event, Mihăiță Golescu va da piept cu campionul Italiei la skandenberg și totodată fost rugbyst, Robert Constantin. Într-o altă confruntare între generații, Cosmin Ionescu, neînvins în 2016, îl va întâlni pe Sebastian „Fiul lui Dracula” Ciobanu.
Prețul unui bilet la Superkombat World Grand Prix Elimination este de 50 de lei și poate fi achiziționat de la Berăria H, magazinele Diverta sau on-line, de pe myticket.ro. Gala va începe de la ora 20:00.
NEW HEROES
1. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Cosmin Maxim (România) vs Alex Radnev (România)
2. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Dragoș Imbrea (România) vs Ionuț Șandur (România)
3. Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)
Jian Amiri (Norvegia) vs Adelin Mihăilă (România)
4. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Adrian Cibu (România) vs Dumitru Țopai (România)
5. Super Fight – Categoria mijlocie (-72 kg)
Andrejs Baranov (Letonia) vs Eduard Chelariu (România)
6. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Marius Munteanu (România) vs Valentin Bordianu (România)
World Grand Prix – Eliminare
7. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Daniel Stefanovski (Elveția) vs Alex Filip (România)
8. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Moriba Kosiah (Surinam) vs Robert Orbocea (România)
9. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Cosmin Ionescu (România) vs Sebastian Ciobanu (România)
10. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Robert Constantin (România) vs Mihăiță Golescu (România)
11. Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)
Simon Ogolla (Norvegia) vs Sebastian Cozmâncă (România)