Jocurile Europene Universitare din Croaţia au oferit prilejul sportivilor români de a-și demonstra valoarea, iar baschetbalistele de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia au profitat din plin de ocazie, obținând medalia de argint, după ce au fost învinse în finală de Universitatea din Zagreb, scor 75-50.
Echipa antrenată de Constantin Grigore şi Bianca Hoha, după victorii importante obţinute în faţa reprezentantelor Sloveniei şi Serbiei, a pierdut ritmul la jumătatea sfertului trei în finala cu croatele, când echipa Universităţii din Zagreb s-a desprins în numai două minute de la 39-36 la 49-36. Elisabeth Pavel a fost şi în finală cea mai bună jucătoare a echipei, cu 19 puncte. Pentru echipa din Alba Iulia au mai jucat: Ardelean – 13 puncte, Beldian – 7, Ursu – 7, Voica – 2, Taltabet – 2, Enache, Chivu, Fodor, Dărăban.
Tot la Jocurile Europene Universitare, de această dată la baschet masculin, echipa Universităţii din Piteşti a ocupat locul 10, fiind surclasată cu 128-60 de Universitatea din Split în ultimul meci de clasament. La handbal, echipa Universităţii ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu (masculin) a ocupat locul 12, în timp ce formaţia Universităţii din Piteşti (feminin) a terminat pe 7.
La fotbal, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a fost întrecută în sferturi de Universitatea Kuban (Rusia) cu 2-0 şi va juca meciuri de clasament (locurile 5-8). În a doua săptămână, România continuă competiţia din Croaţia cu Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău (volei feminin şi masculin) şi Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti (baschet 3×3).
La volei masculin, băcăuanii au învins dramatic echipa Universităţii Juvaskyla (Finlanda) cu 3-2 (20-25, 25-8, 22-25, 31-29, 17-15) şi vor juca al doilea meci contra Universităţii Tehnice din Munchen.
Sursa: Pagina de Facebook a Federației Sportului Școlar și Universitar