Am stat de vorba cu Bernie dupa cea mai mare performanta individuala din cariera si ne-a impartasit din secretele sale, cu care a ajuns sa domine orice adversar din Europa! Jucatoarea noastra a castigat turneul ITTF Europe Top-16 Cup, care a reunit la Montreux (Elvetia) cele mai bune 16 sportive de pe continent. Am fost aproape sa asistam la o finala 100% romaneasca, insa Eliza Samara a ratat calificarea in finala si a cucerind medalia de bronz.
Felicitari, Bernadette! Ai uimit Europa! Cum te simti dupa o asemenea performanta?
A fost un concurs foarte frumos si foarte placut! Mi s-a indeplinit visul dupa atatia ani, pentru ca eu chiar am muncit pentru asta in toate sensurile si toata lumea spune ca am meritat titlul asta, pentru ca la ultimele concursuri am fost in cea mai mare forma.
Sunt foarte mandra si foarte fericita, pentru ca mi s-a indeplinit visul asta mare si de mult am vrut si uite ca am reusit si nu stiu cum sa imi exprim sentimentele! Ieri, nici nu stiam daca visez sau este realitate, dar acum, pe zi ce trece, parca realizez ca totul nu a fost un vis si sunt tot mai fericita si mandra ca am adus aceasta medalie pentru Federatia Romana de Tenis de Masa, penru ca de 23 de ani nu s-a mai luat aur la Top 16 Europa! Am citit prin unele postari ca as fi cea mai tanara jucatoare de tenis de masa, la fete, care a luat aur la Top 16 Europa!
Mai ales ca in finala ai intalnit campioana en titre, olandeza Jei Li!
Da, am jucat o chinezoaica in finala, care a fost anul trecut campioana si are atatea titluri europene. Nu mi-a fost frica de ea, bine, acum nu imi mai e frica de nimeni! Mie niciodata nu mi-a fost frica, dar nu pot sa spun ca nu am avut emotii, dar de cand am si eu o psiholoaga personala, am antrenor, ma antrenez cu baietii la Werder Bremen, unde ma ajuta si fizic si tactic si toate felurile! M-au ajutat foarte mult, fiindca sunt singura fata intre baieti si se vede clar ca am progresat si se simte diferenta si faptul ca am muncit foarte mult in ultimele luni si in joc cat si fizic!
Nu mi-e frica de nimeni! Poate sa fie chinezoaica, europeanca, cu ochii mici, ochii mari, nu imi e frica de nimeni, sunt pregatita pentru orice lupta, cu oricine! Pentru mine nu mai e aia in cap, ba ca e campioana europeana sau ca e chinezoaica. Nu mai am chestiile astea in cap, pentru ca te trag in jos. Asa am avut in cap ca pot sa pic din primul tur cu oricine, ca sa ajungi la rezultatul asta foarte bun, trebuie sa bati jucatoare foarte bune.
Si cum e la Top 16 Europa, cele mai bune din Europa, orice meci este foarte greu si stiam ca trebuie sa ma concentrez de la primul punct pana la ultimul, orice ar fi: si daca sunt condusa, si daca conduc, nu trebuie sa renunt la niciun punct! Orice punct este foarte important si sunt foarte mandra de mine si fericita. Repet, ieri parca nu imi venea sa cred, parca am crezut ca visez, ca nu este adevarat, dar cum trec in zilele imi dau seama ca e totusi realitate si ca am facut un rezultat extraordinar. Foarte greu de exprimat in cuvinte ceea ce simt!
Poti compara performanta cu aurul de la echipe? La final o bucurie imensa. Cum te bucuri la Tokyo?
M-am urcat pe masa la final pentru ca eram foarte fericita si am reusit un rezultat extraordinar, care de mult se asteapta. Si mi-as fi dorit sa fie o finala romaneasca, dar din pacate nu s-a putut. Bine ca am reusit sa iau aurul si Eliza Samara sa ia locul 3!
Szocs Bernadette câștigă finala mare a turneului ITTF Europe Top 16! Felicitări Bernie! Hai România! 💪🇷🇴❤
Posted by TVR Sport on 4 Februarie 2018
Doua vise implinite! Doua vise foarte mari implinite! Mi-am dorit foarte mult sa devin campioana Europei cu echipa Romaniei, ca atatea finale am jucat si de fiecare data ne-a batut China si Germania (rade cu pofta). Sunt insa doua bucurii diferite. Ca am castigat la simplu, ma bucur pentru mine si cand castigam cu echipa, ne bucuram pentru toate! Sunt doua bucurii diferite, dar la acelasi nivel.
Ce urmeaza pentru tine?
Obiectivul meu acum e sa luam medalie la Cupa Mondiala pe echipe, de la sfarsitul lunii, la Londra si dupa sa fac acelasi rezultat si la Campionatul European pe simplu si daca pot sa iau medalie si la proba de mixt si de dublu. Sa iau cat mai multe medalii! Deocamdata sa joc bine la Open-urile care urmeaza, pentru ca vreau sa ma pregatesc pentru Tokyo 2020, unde vreau si e visul meu cel mai mare sa luam si acolo o medalie ca meritam! Suntem o echipa unita si speram sa avem rezultate bune si am fost unii langa altii si la bine si la rau! Suntem o echipa si toti reprezentam Romania, nu trebuie sa uitam de nimeni!
Cum te-ai apucat de tenis de masa?
M-am apucat de acest sport pentru ca ma duceam cu parintii mei la concursurile la care participa fratele meu si cand a luat prima medalie au sarit in sus de bucurie si din momentul ala le-am spus ca vreau si eu sa fac tenis de masa.
Un mesaj pentru copiii din Romania? De ce ar trebui sa practice acest sport?
Este un sport foarte placut si un sport din ce in ce mai apreciat. Copiiilor care practica tenis de masa, le doresc sa fie seriosi si sa munceasca, sa nu regrete niciodata ca au pierdut copilaria si ca au stat in sport, pentru ca este un sport care te ajuta in viitor si foarte frumos. Sa munceasca pentru ca vor veni si rezultatele bune.
Te-a ajutat faptul ca l-ai avut pe fratele tau? Va antrenati impreuna sau ati participat la turnee? Si el stiu ca face parte de multi ani din lotul Romaniei.
M-a ajutat mult, pentru ca este o persoana foarte importanta in viata mea, si m-a ajutat foarte mult in cariera mea sportiva si nu m-as putea vedea fara el si nici el fara mine, pentru ca suntem foarte uniti si de aia m-am si despartit de clubul din Franta, pentru ca am simtit ca am nevoie de frate-miu! Datorita lui am ajuns acolo, pentru ca el joaca in Werder Bremen si acolo sunt numai baieti. Deci daca n-as fi avut antrenor roman acolo si pe fratele meu, orice club de baieti, nu accepta 90% o fata sa se antreneze acolo!
Iti uram mult succes Bernie The Best! Speram ca fetele noastre minune vor domina in continuare tenisul de masa european si mondial si ne vor aduce o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Aici poti urmari victoria lui Bernie din finala: