Inregistrare

Bobocea, calificare la Rio 2016 in proba de atletism 800m

Foto: http://www.mesageruldecovasna.ro/

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Rio 2016 s-a mai îmbogățit cu o atletă, după ce sportiva Claudia Bobocea s-a încadrat în baremul care îi permite prezența la întrecerea olimpică. Bobocea a obținut astfel calificarea în proba de 800 de metri, cu ocazia competiției Gouden Spike, desfășurată în Leiden, Olanda, dar și-a propus să repete această performanță și în proba de 1500 de metri.

Calificarea la 800 de metri a fost o bucurie, dar şi o surpriză enormă, pentru că nu e proba ei principală şi nu mă aşteptam să îndeplinească baremul (…) Au fost patru ani de muncă intensă şi ne bucurăm că au fost încununaţi cu calificarea la Jocurile Olimpice. Dorim, săptămâna viitoare, să atingem baremul şi la 1500 de metri, proba ei principală, de care este foarte aproape, ca să avem două probe olimpice şi să putem alege’, a afirmat Anghel Valentin, antrenorul sportivei, într-un interviu acordat AGERPRES.

Calificată pentru o sutime

La fel ca peste tot, și în sport detaliile fac diferența, iar performanța Claudiei Bobocea se poate numi cea mai la limită calificare dintre cele ale sportivilor români care și-au asigurat prezența la Rio 2016. Baremul stabilit pentru a obține locul la Rio a fost 2 minute, 1 secundă și 50 de sutimi, iar Bobocea a terminat cursa în 2 minute, 1 secundă și 49 de sutimi.

‘Este un rezultat extraordinar pentru CSM Sfântu Gheorghe, pentru sportul covăsnean şi pentru oraşul Sfântu Gheorghe. Sunt foarte mulţumit, pentru că obiectivul meu a fost să avem cel puţin un reprezentant la Jocurile Olimpice de la Rio. Eu o felicit pe Claudia Bobocea pentru munca depusă de când a venit la CSM Sfântu Gheorghe, dar şi pe antrenorul ei, Anghel Valentin. Am avut încredere în ea, am simţit că este o sportivă cu potenţial mare. A fost o muncă imensă şi cu multe sacrificii, îi felicit încă o data şi îi aşteptăm acasă, să îi întâmpinăm şi să îi sărbătorim aşa cum se cuvine’, a spus George Carcadia, președintele CSM Sfântu Gheorghe, pentru AGERPRES.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close