Inregistrare

Boxul, Ca-N Vremurile De Glorie!

Boxul de seniori al României a reuşit să-şi adjudece patru medalii de aur la „Golden Belt 2017”, performanţă cu care s-a întâlnit foarte rar în cele 41 de ediţii anterioare, chiar şi atunci când pugiliştii tricolori reprezentau o forţă de temut a boxului mondial şi pentru superputerile Cuba şi Rusia.

Boxul românesc suferă, şi-a strigat frustrările financiare până în Parlament şi la preşedintele Klaus Iohannis, dar când urcă în ring pugiliştii români lasă de multe ori să se vadă mai mult foamea de rezultate, decât cea la propriu, provocată de sistarea finanţării de mai bine de doi ani. Dovadă în acest sens cele două medalii de aur obţinute de sportivii noştri la recentul Campionat European U22, la care au participat sportivi de 30 de ţări, şi performanţele de la ediţia numărul 42 a Centurii de Aur, desfăşurată în prima jumătate a acestei luni la Iaşi.

În Sala Polivalentă din Iaşi a avut o „reprezentaţie de gală”, încununată de rezultatele remarcabile obţinute de lotul reprezentativ de box al României, care şi-a adjudecat nu mai puţin de patru Centuri de Aur, performanţă cu care „nobila artă” de la noi nu s-a întâlnit prea des în cele 41 de ediţii anterioare, nici măcar când pentru fiecare categorie lotul României avea câte 3-4 de pugilişti de top. Ce-i drept, competiţia nu mai este la nivelul de până în 2000, când era considerată pe drept cuvânt un „minimondial” al seniorilor, prin prisma participanţilor, însă cât timp la startul competiţiei au fost prezenţi sportivi din Rusia, Irlanda, Moldova, Italia, Bulgaria, Ucraina, Spania, Ungaria, rămâne o competiţie de referinţă pentru boxul european.

Articolul a fost realizat de revista Sport în România și poate fi citit integral accesând acest link.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close