Inregistrare

Campionatul European De Raliu Ajunge La Cluj

Cluj-Napoca devine un reper tot mai important pe harta sportului european. Celor două evenimente continentale deja anunțate, Campionatul European de Gimnastică și Campionatul European de Baschet, li se va alătura și o etapă din Campionatul European De Raliu. Anunțul a fost făcut ieri, într-o conferință de presă, de către Marco Tempestini, managerul Napoca Rally Academy Cluj-Napoca.

”În perioada 5-6 mai se va desfăşura, la Cluj, Transilvania Rally, a doua etapă de campionat naţional, dar va fi şi prima etapă a Tour  European Rally (TER), recunoscută de Federaţia Internaţională de Automobilism. Va fi foarte interesant, o premieră pentru Cluj, se va disputa pe asfalt. Ne-am dorit să aducem numele oraşului în campionatul european şi în cel mondial şi am reuşit. Va fi o sărbătoare a raliului. Clujul a devenit gazda celor mai importante evenimente sportive din România, iar motorsportul trebuia să fie la înălţime. A fost un vis al Napoca Rally Academy de a pune Clujul pe harta europeană de motorsport”, a spus Marco Tempestini, citat de AGERPRES.

Nu doar Campionatul European De Raliu se află în vizorul echipei clujene. Marco Tempestini a mai spus că obiectivul echipei sale e să câştige campionatului naţional. ”De asemenea, sperăm de la pilotul Bogdan Marişca să aducă un număr cât mai mare de puncte. Visul nostru este ocuparea locurilor 1 şi 2 la piloţi, să vedem dacă vom reuşi. În ceea ce priveşte competiţiile externe, va fi un an mai greu pentru Simone Tempestini (fiul său, n. red.), campionul naţional de anul trecut la piloţi, dar vrem să câştige cât mai multă experienţă în WRC2”, a menţionat Tempestini.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close