Săptămâna trecută, echipele de canotaj de juniori ale Europei s-au întrecut în Germania, în cadrul campionatelor continentale. Acolo, delegația României s-a clasat pe locul secund în clasamentul pe națiuni, grație celor 4 medalii de aur cucerite. Acum vine rândul seniorilor, care între 26 și 28 mai se duelează pe apele Cehiei pentru medaliile europene puse în joc.
Delegaţia României va fi reprezentată de zece echipaje, compuse din 39 de sportivi, bifând astfel cea mai numeroasă delegație din ultimii 12 ani. „Este cea mai numeroasă participare din ultimele trei cicluri olimpice, ceea ce ne oferă speranţă şi încredere în capacitatea sportivilor noştri de a se întoarce cu rezultate dintre cele mai bune. Este o dovadă a valorii lotului actual, dar şi o confirmare a trendului bun reuşit de procesul de selecţie. Intrăm optimişti în competiţia pentru seniori, după rezultatele foarte bune obţinute de cei 40 de juniori, care s-au întors din Germania cu patru medalii de aur, două de argint şi una de bronz”, a declarat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.
Misiunea sportivilor nu este tocmai una ușoară, având în vedere prestația de anul trecut. Atunci, România s-a întors doar cu medalia de bronz cucerită de echipajul de dublu rame feminin. Astfel, cele 10 echipaje care sunt aruncate în luptă resimt presiunea unor rezultate mai bune, însă acest lucru va depinde și de nivelul adversarilor.