La 17 ani, judoka Eduard Serban a castigat titlul de campion mondial al categoriei 90 de kg, in competitia rezervata cadetilor, la capatul unei finale disputate in fata japonezului Mori Kenshin.
Campion naţional U21 şi U23 al României la categoria 90 de kilograme, Eduard Serban a obţinut medalia de aur la Campionatului Mondial pentru cadeti, organizat in perioada 9-13 august, la Santiago de Chile.
Cosmin Gusa, presedintele Federatiei Romane de Judo a declarat:
„Eduard Şerban are toate meritele, este un copil modest, care s-a pregătit la Piteşti. Antrenorul Valentin Ioniţă i-a dat indicaţii extrem de importante, în special în finală. Ultimele două meciuri, semifinala şi finala, au fost foarte echilibrate. O să-l aşteptăm cum se cuvine. Nu are timp de odihnă, pentru că săptămâna viitoare urmează o Cupă Mondială de juniori pe care o găzduim la Arad, cu 300 de sportivi din Europa”.
Drumul spre medalia de aur din Chile
Eduard Serban a obtinut cinci victorii, toate prin ippon: in primul tur, a trecut de campionul Slovaciei – Denis Turac, in turul secund l-a invins pe campionul Mexicului – Geronimo Saucedo, apoi in sferturi romanul a trecut de italianul Enrico Bergamelli (campion european de cadeti U18 la inceputul lunii iulie, in Lituania). In semifinale, Eduard Şerban a inregistrat o victorie in fata canadianului Benjamin Kendrick (locul 1 la Campionatele Pan-Americane ale cadetilor – U18, la finalul lunii iunie), iar in finala, romanul l-a invins pe japonezul Mori Kenshin.
Sperante pentru Tokyo 2020
,,Este cu atât mai meritoasă această victorie, cu cât vine în faţa unui sportiv din Japonia, ţara care a inventat judo-ul şi care se pregăteşte pentru Olimpiada din 2020. Este o performanţă excepţională şi pentru judo, dar şi pentru sportul românesc. Este o performanţă pe care am tot aşteptat-o, dar având în vedere condiţiile de pregătire şi potenţialul în ansamblu al sportului românesc – este o performanţă neaşteptată”, a mai declarat presedintele FRJ.
Romania are in palmares 6 medalii la mondialele de judo
Daca la seniori România nu a castigat nicio medalie de aur la Campionatele Mondiale de judo, la seniori – nici la feminin, nici la masculin, potrivit judo.info. Din 2009 incoace, conform statisticii oferite de Federatia Internationala de Judo, sportivii romani au castigat trei medalii de argint si trei medalii de bronz la CM, in timp ce in intreaga participare olimpică, Romania a obtinut o medalie de aur (Beijing 2008 – prin Alina Dumitru), doua medalii de argint (la Londra, in 2012, prin Alina Dumitru si Corina Caprioriu) si trei medalii de bronz (Los Angeles 1984 – Mircea Fratica si Mihai Cioc, Sydney 2000 – Simona Richter) – conform datelor COSR.
Cluburi Sportive lanseaza o noua campanie! #RomaniDeAur – Cunoaste-ti campionii! ???Aici este locul unde vorbim despre toate sporturile si celebram toate victoriile romanesti! (y) Cluburi Sportive isi propune ca populatia Romaniei de pe Facebook sa-i cunoasca pe eroii tarii: toti campionii olimpici! In fiecare saptamana vei afla de aici o noua poveste.DISTRIBUIE aceasta postare si hai sa dam un exemplu despre cum se face sportul in Romania. Nu e prea tarziu! E primul pas spre renasterea sportului romanesc! ??Citeste un super interviu cu campioana noastra, Catalina Ponor: "Gimnastica pentru mine este viata mea exprimata fara cuvinte" ➡ http://bit.ly/2p4oGM0 #RomaniDeAur – Cunoaste-ti campionii!
Posted by Cluburi Sportive on 2 Mai 2017