Inregistrare

CSM Bucuresti Castiga In Liga Campionilor

Campioana Europei la handbal feminin CSM Bucuresti a inceput noul sezon al Ligii Campionilor cu o victorie. Succesul înregistrat duminica trecută împotriva echipei Rostov Don dă speranțe jucătoarelor echipei din Capitală, adversarul surclasat fiind cotat cu cele mai mari șanse la cucerirea trofeului continental.

CSM Bucuresti a suferit două pierderi importante înaintea acestui joc, Line Jorgensen și Cristina Vărzaru, dar și-a făcut foarte bine temele pentru un adversar care arată la fel de bine pe hârtie ca și echipa noastră. După un început de joc echilibrat, „Tigroaicele” au preluat inițiativa din minutul 10 și nu au mai cedat-o până la final. Portarul Grubisic și Majda Mehmedovic au profitat de greșelile adversarei la jocul 7 cu 6 în atac și au marcat goluri ușoare, cu poarta goală, cu care au realizat prima desprindere din meci: 5-3 (min. 10).

În repriza a doua, CSM Bucuresti a ieșit la fel de motivată și nu a făcut risipă de energie. După ce a avut 15-12 în minutul 38, au urmat câteva acțiuni de atac mai greu închegate, iar Rostov a avut răspuns: 16-16, min. 43. A fost și singurul moment în care formația rusă a mai contat în acest joc. În poarta CSM București a intrat Paula Ungureanu și cu trei intervenții de unu la unu a dat din nou elan colegelor în atac, diferența de 3 goluri fiind refăcută: 21-18, min. 53. Până la final, CSM București nu a mai făcut nicio concesie, a evoluat ca o adevărată campioană a Europei, a insistat mult pe jocul cu pivotul care i-a ieșit, iar la final a obținut o victorie mare: 24-21.

”A fost un meci foarte dificil, dar ne-am așteptat la acest lucru. Ambele echipe s-au luptat extraordinar, sunt mulțumit cu performanța de la finalul partidei. Înaintea acestui joc le-am pierdut pe Line Jorgensen și Cristina Văzarzu, a trebuit să improvizăm. Paula Ungureanu a intrat și a închis poarta, a fost decisivă pentru stabilirea rezultatului final”, a spus la final Jakob Vestergaard, antrenorul CSM Bucuresti.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close