Inregistrare

CSM CSU Oradea Pierde In Liga Campionilor La Baschet

Campioana României, CSM CSU Oradea, a înregistrat o înfrângere categorică în Liga Campionilor la Baschet Masculin. Orădenii au jucat cu ucrainienii de la Himik Iujnîi, în fața cărora au cedat cu 78-49. Meciul a contat pentru grupa B a întrecerii europene, unde formația din Orașul de pe Criș mai are de jucat un singur meci.

Meciul din Liga Campionilor la baschet masculin a început echilibrat, gazdele având un avantaj, dar unul surmontabil (19-18, 19-14). Declicul s-a produs în sfertul al treilea, când Himik Iujnîi a încheiat respectiva repriză cu scorul de 19-6. Lovitura de moral a părut decisivă și CSM CSU Oradea nu a mai reușit să revină. Acuzând șocul, au încheiat ultimul sfert la o diferență de 10 puncte față de ucrainieni (21-11).

“Felicit formația învingătoare. A fost mai bună în fiecare aspect al jocului și merită pe deplin acest succes. Khimik a avut energie pe tot parcursul meciului și toți jucătorii ei au fost parte importantă în acest meci. În ceea ce ne privește, nu cred că este prea mult de spus. Opinez că i-am ajutat prea mult pe adversarii noștri. Când spun asta mă refer la nivelul nostru de combativitate și pentru că am jucat extrem de modest. Sunt de părere că acesta a fost cel mai modest meci al nostru după mult timp”, a declarat Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, la finalul meciului.

„Khimik a făcut un meci foarte bun pe tot parcursul celor 40 minute de joc. Noi am jucat mult sub nivelul nostru în repriza a 2-a. Am ratat multe aruncări deschise, din poziții favorabile, chiar și de sub coș. De asemenea, am cedat prea multe recuperări sub ambele panouri, iar într-un meci când nu ai procentaje bune devine esențial raportul recuperărilor”, spunea Branko Mirkovic, CSM CSU Oradea, după meciul din etapa a 12-a din sezonul regulat Liga Campionilor La Baschet Masculin.

Sursa: csmoradea.ro

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close