Inregistrare

Dealuri Ca Muntii La Faget Marathon 2017

Zilele trec și puțin peste o săptămână ne desparte de startul celei de-a șasea ediții a Faget Marathon. Traseele au fost prelucrate, curățate și pregătite să primească curajoșii cicliști, eroi de weekend sau sportivi cu normă întreagă deopotrivă. O vreme tipică de primăvară va însoți grupurile de sportivi pe parcursul zilei de 30 aprilie, dar pentru mai multe detalii despre ce vă așteaptă atunci va trebui să citiți mai jos.

Cea mai importantă schimbare constă în modificarea traseului lung, care acum măsoară 78 de kilometri. Dar distanța mai lungă servește doar ca o parte a provocării, căci traseul își menține profilul de fierăstrău, aruncând în calea celor care vor să îl parcurgă mai multe urcări succesive. Unele sunt mai abrupte, altele mai line, dar un lucru e cert, și anume că lipsesc zonele plate sau plictisitoare. Potecile sunt înguste, unele sunt drumuri de căruță, pe când altele sunt săpate manual de către echipa de organizare, dar toate oferă un peisaj deosebit și o solicitarea fizică pe măsură. Pe lângă faptul că traseul nu mai are acum zone plictisitoare, adună și o diferență de nivel similară cu traseele montane, chiar dacă toate altitudinile maxime atinse sunt sub 900 de metri.

Dificultatea traseului va fi condimentată și de concurenții care și-au înscris numele pe lista de start. Din cei peste 700 de înscriși la Faget Marathon, provenind din România, dar și Marea Britanie, Olanda, Franța, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Spania, Cehia, Republica Moldova, Germania și chiar Namibia, 35 se vor întrece în categoria rezervată profesioniștilor. În același timp, cei care își testează forțele pentru prima dată la un concurs de ciclism montan sau au ales traseul scurt doar pentru că li se pretează mai bine vor avea și ei parte de condiții de cursă excelente. Ambele variante de traseu au fost curățate astfel încât concentrarea să cadă pe pedalat și nu pe ocolit obstacole.

De asemenea, vremea a ținut cu echipa de organizare, dar și cu sportivii care preferă condițiile uscate. Până acum, prea puțină ploaie a udat potecile de la poalele Munților Apuseni, iar prognoza se anunță modestă în precipitații. Ziua cursei va fi un „du-te-vino” între soare şi nori, care îşi vor cere dreptul pe boltă succesiv, din acest dans meteorologic rezultând o temperatură estimată pe la 19 grade Celsius în ziua cursei.

Dacă o singură competiție nu vă potolește pofta de mișcare, în ziua premergătoare Faget Marathon mai există o opțiune de pus mușchii la lucru. NapoCup XCO, competiție internațională de clasa a doua, va servi ca o repetiție pentru maratonul de a doua zi, unde accentul cade pe îndemânare, explozie și viteză. În același timp, pasionații de alergare montană își pot consuma energia la Faget Trail Running, care are loc în 30 aprilie, și unde se poate alege între ruta de 12 kilometri sau cea de 26. Detalii complete și înscrieri, pe site-ul oficial.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close