Inregistrare

Gimnastica, La Tokyo 2020 Via Deva

Contraperformanțele gimnasticii românești de la Jocurile Olimpice Rio 2016, dintre care s-a evidențiat absența României în competiția pe echipe, au avut ca efect o auto-analiză din partea Federației Române de Gimnastica. Rezultatul? La Deva, Nicolae Forminte va coordona lotul național de senioare și are ca obiectiv, conform site-ului oficial al forului, „revenirea și menținerea gimnasticii feminine românesti la cotele valorice cunoscute”, pentru Tokyo 2020.

”Am avut o ultimă perioadă extrem de cruntă prin ceea ce s-a abătut asupra gimnasticii noastre, sub foarte multe aspecte. Sigur, anumite greșeli – și, poate, nu puține – s-au făcut și ne aparțin, cu repercusiuni directe asupra rezultatelor generale, erori pe care dorim să le evităm în continuare, motiv pentru care au fost luate o serie de hotărâri în ceea ce privește reorganizarea loturilor, reașezarea pregătirii și responsabilităților,  pentru eficientizarea la maximum a valorii și calităților gimnastelor de perspectivă aflate la nivelul actualelor loturi, eligibile pentru Tokyo 2020, fără a le uita, desigur, pe sportivele aflate în vârful ierarhiei”, a spus Adrian Stoica, președintele Federației de Gimnastica.

Astfel, centrul de pregătire de la Deva devine principalul centru de pregătire pentru loturile naționale de gimnastica feminină, atât junioare, cât și senioare, toate desfășurându-și activitatea sub bagheta lui Nicolae Forminte. Ținând seama de situația în care se află Centrul de la Onești, s-a decis ca acesta să intre în ”conservare”, urmând a-și relua activitatea imediat ce condițiile o vor permite. ”Noile principii de organizare răspund dorinței unanime de a asigura gimnastelor o pregătire unitară, cu un concept de pregătire unitar din punct de vedere metodologic și tehnic, mai ales la aparatul care suferim cel mai mult, paralelele. Dispunem de elemente de perspectivă, capabile să răspundă rigorilor unui program intens, talente care au posibilitatea unei ascensiuni valorice”, a spus noul antrenor coordonator Nicolae Forminte, pentru același site.

Lotul de gimnastica senioare și junioare: Olivia Cîmpean, Alesia Botnaru, Carmen Ghiciuc, Ioana Crișan, Carmen Glăvan, Denisa Florea, Alexandra Mihai, Andra Anghelescu, Beatrice Butunoi, Denisa Golgotă, Laura Iacob, Nica Ivănuș, Ariadna Stanciu, Laura Jurca, Dora Vulcan, Maria Holbură, Denisa Stanciu, Camelia Anghel, Alexia Borăscu, Ioana Stănciulescu, Antonia Duță.

Antrenori gimnastica: Nicolae Forminte – coordonator, Liliana Cosma, Florin Cotuțiu, Daniela Nicolai, Remus Nicolai, Adela Popa

Centrul Național Olimpic de Pregătire junioare: Iulia Berar, Maria Pană, Diana Mandrea, Ana Maria Puiu, Ioana Oprea, Teodora Manolache, Coleen Tătaru, Silvia Sfiringu, Daniela Trică, Luiza Popa

Antrenori gimnastica: Raluca Bugner – antrenor principal, Ioana Grava, Florin Uzum, Ramona Micu, Marius Vintilă.

Sursa: Federatia Romana de Gimnastica

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close