Ce finala! CS Universitate Craiova si-a aflat adversara din ultim act al Cupei Romaniei! Oltenii se vor bate pentru trofeu cu o echipa de Liga a doua, FC Hermannstadt.
Totusi, oltenii nu pot fi relaxati. Hermannstadt a eliminat pana acum 4 echipe din Liga 1: FC Voluntari, Juventus Bucuresti, FCSB si Gaz Metan Medias.
Pentru Hermannstadt e prima finala de Cupa Romaniei din istorie. Noul sezon sibienii vor juca in Liga 1, dupa ce au promovat alaturi de Dunarea Calarasi.
FC Hermannstadt este prima echipa din Liga a doua care reuseste performanta de a ajunge in finala Cupei Romaniei dupa 36 de ani, atunci cand Baia Mare mai reusise acest lucru, dar a pierdut in fata lui Dinamo.
„Avem o organizare a clubului de exceptie. Am muncit mult, am fost modesti si asa am reusit. Cam astea ar fi ingredientele. E bine ca am remontat meciul dupa ce am primit acel gol. E bine ca ne-am calificat, acum ne gandim la meciul cu Chindia, care ne poate aduce promovarea. E un an frumos la Sibiu, un an prin care am intrat in istorie. Suntem mandri, ii felicit pe baieti. As minti sa spun ca ne asteptam sa dam 3 goluri. Stiam că vom avea ocazii, pentru ca Mediasul avea nevoie sa vina peste noi. Fotbalul ne-a aratat ca se poate orice. Am eliminat Voluntari, Juventus, Steaua si Gaz Metan. Nimeni nu ne dadea vreo sansa. Iata ca nu s-a intamplat asa cum credeau ei si am reusit sa ajungem pana in ultimul act”, a declarat Alexandru Pelici, antrenorul lui Hermannstadt, la DigiSport.