Am revenit cu partea a doua a interviului cu marea noastra campioana, Elisabeta Lipa. Am vorbit cu Elisebeta Lipa despre probleme sportului romanesc, despre ce schimbari ar trebui sa se produca, despre viitorul sportului romanesc, planuri de viitor, amintiri din trecut si povesti de neuitat.
A iesit un super interviu. Descopera viata uneia dintre cele mai mari campioane din istoria sportului romanesc!
CS: Cea mai frumoasa amintire de la Jocurile Olimpice?
Pfoa… multe amintiri!
CS: Daca ar fi sa alegeti una?
Daca am 6 participari ar fi nedrept sa aleg doar un singur moment! Fiecare participare are ceva pus asa de o parte in sufletul meu. Imi aduc aminte de fiecare asa cu drag, ca si cum s-ar fi intamplat ieri! De cand am sosit in Satul Olimpic, pana am plecat! Din fericire pentru mine, de la toate editiile am plecat foarte fericita pentru ca am castigat. Si asta e un sentiment greu de descris in cuvinte! Nu pot sa spun ceva frumos de una si sa nu spun si de celelalte.
CS: Ce simteai cand urcati pe podium si auzeati imnul Romaniei? Ce le trece prin minte sportivilor in acele momente?
Doamne, dar ce nu le trece prin cap! In primul rand ti se deruleaza imaginile cu toate sacrificiile pe care le-ai facut in cei 4 ani, ca aici vorbim de 4 ani, toate tristetile, toate bucuriile, toate greutatile, toti nervii pe care ti-ai varsat in decursul celor 4 ani pe altii, ca sa ajungi acolo. Si acolo cand ai ajuns, spui: ”Doamne, am meritat si as face-o asa cu drag si daca as mai participa la zece olimpiade!” La fel as face! E foarte greu de descris in cuvinte cat de mare este bucuria aia pe care o traiesti acolo sus pe podium.
Iar cand auzi imnul, cand vezi steagul cum se ridica asa si tu esti cel mai sus si ceilalti care sunt mult mai puternici decat tine sunt acolo jos, sub tine, este un mare sentiment de mandrie! Iar eu si acum cand aud imnul ca se intoneaza imi dau lacrimile asa, mi se umezesc ochii, pentru ca imediat gandul mi se duce catre podiumul olimpic. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, acolo as fi din nou! Nu regret absolut nimic!
CS: Deci asta e primul gand?
Imediat ma gandesc! Deci asociez si iau pozitia de drepti, privirea sus chiar daca in sala nu vad ca se ridica steagul. Automat, privirea mi se duce in sus.
CS: E ceva ce nu s-a spus despre Elisabeta Lipa?
Nu, Elisabeta Lipa e ca o carte deschisa! N-are nimic ascuns, care mai poate fi scos de undeva. Sa fie ceva uitat poate, dar nu cred ca e ceva ce nu s-a mai spus.
CS: Puteti sa ne povestiti un moment mai amuzand de la Jocurile Olimpice?
Da cum sa nu! Chiar la prima olimpiada! Eram tanara si colega mea de barca era foarte tanara. Eram singura tara socialista participanta la Jocurile Olimpice. Ne tratau americanii ceva de speriat! Ne tineau pe brate! Aveau grija de noi, erau peste tot dupa noi, ieseam pe apa, normal ca aveam culoare de dus si culoare de intors si mijlocul trebuia sa fie liber.
Noi l-am vazut liber si ne-am dus pe el! Daca este liber de ce sa ne tot intoarcem sau sa ne uitam in spate sa vedem ce se intampla, daca unul a oprit, trebuie sa opresti si tu. L-am vazut liber, mergem pe liber! Si am primit avertisment.
CS: Cel mai frumos lucru pe care vi l-a spus un adversar?
Ca se chinuie de multi ani sa ma bata si ca spera sa ma retrag odata sa se poata bucura si ele de victorie!
CS: Cine v-a spus asta?
Bineinteles americancele! Si ca: ”Iar ai revenit? Am sperat ca la olimpiada asta nu o sa mai revii!”. Ca eu am 3 retrageri si 3 reveniri la Jocurile Olimpice!
CS: V-ati gandit sa deschideti un muzeu unde sa expuneti toate diplomele, titlurile, medaliile si cupele? Mai stiti cate ati castigat de-a lungul timpului?
Nu le-am numarat pentru ca nu am de ce sa le numar. Muzeul este la mine acasa, ma bucur eu de ele!
CS: Mai aveti loc?
Imi fac loc, nu e problema! Toate imi sunt dragi si ma uit cu placere la ele. Cand ma apuca melancolia o iau asa de la un capat si imi aduc aminte de fiecare Regata la care am participat, ma uit la medalii, iar ca muzeu, cred ca sportul romanesc ar trebui sa aiba un muzeu!
CS: Va mai aduceti aminte prima competitie pe care ati castigat-o?
Da’ cum sa nu! Prima mea competitie am castigat-o la Campionatul European de Juniori. Am participat si la Regatele pe Snagov…
CS: La Snagov avem acum mai mult barci de agrement…
O sa ajungem sa facem barci pentru iahturi.
CS: Vi s-a intamplat vreodata pe Snagov sa se rastoarne barca din cauza valurilor?
Nu numai sa se rastoare, s-a si rupt o barca! Asta e sport national acuma! Sportivii nostri mai au un adversar. Toata liota aia de salupe de pe Snagov. Mai sunt unii care au placere deosebita sa umble asa cu salupa cu viteza printre barci, ca sa vada cum se rup si cum tipa sportivii sau cum se rastoarna. Asta tine in primul rand de civilizatie, de educatie si asa mai departe. Trist, foarte trist, dar asta este realitatea!
CS: Le multumesc romanilor pentru ca…
Le multumesc romanilor pentru ca m-au sustinut de fiecare data, i-am simtit aproape, romanilor de peste hotare, care n-a existat competitie, indiferent de nivel, sa nu fie alaturi de noi, chiar si acum la ultimul Campionat Mondial de la Sarasota, am avut acolo un grup de suporteri romani inimosi, care acopereau toata tribuna aia plina de americani si alte nationalitati care sustineau sportivii. Normal ca e un sentiment de mandrie dar si de bucurie pentru un sportiv cand vede ca unul de al lor este alaturi de ei, ca ii sustine si cand pierde dar si cand castiga. Pentru ca ei te sustin, nu stiu care va fi finalul. Daca finalul este fericit normal ca se bucura, daca finalul este mai putin fericit, vine macar si spune imi pare rau! As fi vrut sa castigi! Nu vorbesc urat sau…
Dar cand concurezi nu auzi absolut nimic. Aveam o vorba cu antrenorul nostru, care el fluiera intr-un anumit fel cand eram la jumatatea cursei, cand eram aproape de final, cand trebuia sa fortam finish-ul, cand simtea el ca nu vaslim intr-un ritm care te duce catre linia de sosire. Deci aveam semnele noastre cum s-ar spune. Atat auzeam.
CS: Daca ar fi sa alegeti cea mai mare performanta din istoria sportului romanesc, care ar fi aceea?
Nu pot sa aleg o singura performanta! Pentru ca as alege de exemplu pe Ivan Patzaichin, care are o performanta de exceptie, provenind din doua sporturi care se practica pe apa si stiu ce inseamna. Si as alege performanta Nadiei Comaneci, care a fost de exceptie. Deci imi e foarte greu sa aleg una! Si Ivan si Nadia sunt performante de exceptie.
CS: Cea mai buna participare a Romaniei la Jocurile Olimpice?
2000, la Sydney! Medalii, numar de sportivi, tot! Nu pot sa spun olimpiada de la Los Angeles din ’84 pentru ca acolo au lipsit rusii si tarile comuniste. Jocurile Olimpice din 2000, cu siguranta. A fost cea mai buna pozitie foarte buna pentru Romania! Mult peste asteptari!
CS: Ce asteptari aveti de la Tokyo 2020? Cate medalii credeti ca putem sa obtinem? Va fi mai bine ca la Rio?
Imi este gre sa spun cate medalii putem obtine, dar cred in fiecare sportiv care la ora actuala este in pregatire pentru Jocurile Olimpice. Pentru ca fiecare are sansa lui. Numai zic ca la fiecare editie a Jocurilor Olimpice a fost si cate o exceptie. Deci de fiecare data, de unde nu te asteptai, de acolo venea o medalie. Eu cred in sportivii nostri, eu cred ca ei singuri nu pot sa faca minuni. au nevoie sa-i ajutam si aici nu ma gandesc neaparat la ajutor financiar, pentru ca oricati bani ai da, asta nu inseamna ca face performante mai mari. El are nevoie sa fie ajutat. Dar in general, sportul romanesc are nevoie de medicina, are nevoie de cercetare, are nevoie de antrenori specialisti, are nevoie de tehnica moderna, care sa ajute tot acest proces sa mearga pe podiumul olimpic. Altfel, nu ai cum.
CS: Cu toate astea, inca mai avem performante si apar medalii!
Performante sunt, dar nu vom mai putea face dupa o ureche.
CS: 2017, un an bun pentru canotajul romanesc, cu medalii la juniori si seniori.
Nu ca a fost un an bun, a fost un an foarte bun! Rezultatele din acest an, au un in spate o munca intinsa pe parcursul a doua cicluri olimpice, avand in vedere ca in 2009, cand eu am preluat presedentia, din sportivele care au adus medalii in 2008 la Beijing, nu se regasea decat una in pregatire! Restul s-au retras toate!
Cat de greu este sa construiesti? Urmatoarea editie a Jocurilor Olimpice nu a mai ramas niciuna! E greu sa construiesti un nucleu foarte bun care sa se lupte pentru podium. Ma bucur pentru baieti, ma bucur pentru ca avut asa o tarie de caracter si am adus antrenori straini la lotul de baieti, pentru ca si mentalitatea sportivilor nostri, nu este cea care se pliaza pe profilul de campion si ma bucur ca am luat aceasta hotarare si ca drept dovada la lotul de baieti care in 2009 nu exista si anul acesta au venit pe locul 2 la Campionatele Europene, la Mondiale au prins finala, cei mici au castigat finala mica, deci sunt acolo.
Si normal, iti da puterea sa te lupti si sa mergi mai departe! Cand vezi ca exista sperante sa fie mult mai bine.
CS: Deci avem sperante pentru viitoarele editii ale Jocurilor Olimpice? Putem visa la medalii?
Sigur ca da! Deci din punctul asta de vedere avem chiar anul acesta o generatie de junioare bune, care au terminat si acum vor treca la tineret. Deci eu zic ca avem viitor. Acuma tine si de noi, dar si de ei. Se mai accidenteaza, se mai retrag, deci si pierderile sunt destul de mari.
CS: Cati sportivi avem la canotaj in Romania?
La ora actuala avem vreo 650 de sportivi.
CS: Cum v-ati simtit cand ati fost desemnata cea mai buna canotoare a secolului XX?
Frumos, cum sa ma simt! Normal ca ai un sentiment asa de mandrie si de bucurie si vezi ca munca ta este rasplatita pana la urma, in acest titlu. Nu pot sa zic ca titlul asta mi-a adus prea multi bani, dar faptul ca ai fost desemnat cel mai bun dintr-un secol, cum sa nu te bucuri?
CS: Sa revenim la cariera sportiva. Cum a fost momentul retragerii? Stiu ca voiati sa participati si la Beijing in 2008.
A, eu cu siguranta ca eram si la Beijing in 2008 daca se construia aceea pista olimpica multa asteptata de toata lumea. Dar cum nu s-a facut niciun demers, absolut nimic, pana sa revin eu in pregatire, bineinteles ca nici eu n-am mai revenit. Pentru ca nu mai era pentru mine ceva nou, ca sa mai particip la a saptea olimpiada. Stiam cum este, stiam toate culorile de medalii, deci nu mai era nimic nou pentru mine!
Era mai mult de ambitie ca se poate si la varsta aia sa faci performanta de anduranta si singurul lucru pe care l-as fi castigat era construirea acelei piste olimpice pe care n-o avem nici in ziua de azi. Si o spun asa cu tristete, ca vecinii nostri bulgari an de an organizeaza Campionate Europene, ba de cadeti, ba de juniori, ba de seniori. La anul, Mondialul de canotaj este bineinteles in Bulgaria! Si ma doare lucrul acesta, iar noi nu putem organiza nici macar o Regata internationala ca nu avem unde!
CS: Un mesaj pentru fetele din echipajul de 8+1? Mai tineti legatura cu fostele colege?
Da’ cum sa nu! Noi am ramas echipa si pe uscat! Si in pregatire si cand ne-am retras! Bineinteles ca vorbim, ne vedem cand putem, cu unele bineinteles ca nu poti sa ramai asa prieten apropiat cu tot optul. Dar cu cateva dintre ele sunt prietena de suflet. Unele au ramas in sport, unele nu. Unele antreneaza, unele lucreaza in Ministerul de Interne. Sunt in zona ca sa zic asa. Ne-am intalnit toate, acum cateva saptamani la o aniversare.
CS: De ce marii sportivi ai Romaniei sunt uitati?
E foarte greu de gasit un raspuns la aceasta intrebare. Gloriiile sunt calcate in picioare, uitate, terfelite si asa mai departe. O fi si asta un sport national.
CS: De ce are nevoie un sportiv pentru a face performanta?
Sportivii nu au renta viagera cat se afla in activitate. Primeste indemnizatii, premii, premierii si asa mai departe. Dupa ce se retrage intra in posesia rentei viagere, iar pentru un titlu olimpic cu siguranta ca este foarte bine. Nu mai zic ca este foarte bine sa iei cat mai multe, sa participi la cat mai multe competitii, sa ai longevitate pentru ca asa vei fi rasplatit prin aceasta renta viagera. Merita sa faci efort. Din pacate, sportivii nostri marea majoritate nu-si mai doresc sa participe de multe ori la Jocurile Olimpice.
CS: Le lipseste ceva sportivilor romani fata de cei din alte tari?
Le lipsesc multe, normal. Nu ne putem compara cu sportivii din strainatate. Si ca mentalitate si ca tot! Sunt mult mai avansati decat noi! Mult mai avansati! Altfel se vede cand participam la Campionatele Mondiale. Daca ai o delegatie de 50 de sportivi, trebuie sa ai 50 staff si fiecare are rolul lui. Pe cand la noi, nu poti sa ai 50. De exemplu, noi am fost 50 la Sarasota si am avut doi medici, cinci antrenori si doi maseuri. Celelalte delegatii au inca pe atata stafful tehnic, de la bucatari, kineto, medici, asistenti, maseuri, si asa mai departe. Cred ca si acolo le fac testari bio-chimice si tot ce ai nevoie in procesul de antrenament, inainte si dupa concurs.
CS: Ati mai candida la sefia COSR?
Nu… 3 au candidat si unul a castigat. Daca se poate spune castigat… Lucrurile erau clare. Si eu si domnul Belu am avut demnitatea sa ne ducem pana la capat stiind ca oricum fiecare avea numarul de voturi stabilit cu mult timp inainte. Dar pentru mine a fost si participarea la COSR ca oricare alta competitie, unde am pierdut sau am castigat. Nu a fost nimic iesit din comun. Pentru sportul romanesc cred ca nu a fost bine. De asta avem alegatori, ei aleg ce este mai bine pentru sportul romanesc si daca au ales bine sau n-au ales bine, se vede! Si la noi se vede!
CS: Aveti vreun sfat sau vreun mesaj pentru minstrul Tineretului si Sportului?
Nu sunt eu in masura sa ii dau sfaturi domnului ministru Marius Dunca. Nu am de ce sa ii dau sfaturi. A ajuns in functia asta, deci stie ce trebuie sa faca si in ce situatie este sportul. Daca are nevoie vorbim, ne vedem. Eu ca presedinte de federatie normal ca sunt in legatura cu domnul ministru oricand, pentru ca si problemele sunt multiple, chiar am ramas intr-o relatie foarte buna de la predarea mandatului, asa ca nu pot sa-i dau eu sfaturi. Doar daca este nevoie.
CS: Un proiect sau o masura pe care ati vrea sa le continue din planul dumneavoastra?
Cand am predat si domnul ministru a preluat, i-am lasat tot ceea ce am facut, ce a vrut sau vrea sa continue, hartiile sunt acolo, daca are nevoie de lamuriri suplimentare oricand, adica asa cum am spus mai devreme, chiar avem o relatie foarte buna si nu se pune problema atunci cand are nevoie sa stie ceva, sa nu ma sune sau sa trec eu la birou.
CS: Exista colaborare si comunicare optima intre cluburi, federatii si minister? Multe spun ca lumea sportului nu prea e unita. Tot sarbatorim acum si centenarul Marii Unirii…
Divizata este. Unita e clar ca nu este dar o federatie este puternica atunci cand are cluburi puternice. O federatie este obligata sa sustina cluburile, nu sa vina sa le dea in cap cluburilor. Ea n-ar exista daca n-ar fi cluburile.
CS: Mai este sportul romanesc o prioritate pentru statul roman?
Sportul a fost si este o prioritate pentru Romania, pentru ca aici sportul este strict legat de sanatate. Ideal, dar sunt ferm convinsa ca nu o sa vina statul roman sa spuna ceva de genul: ” Eu sunt statul roman si stiu ce-ti lipseste tie si uite eu am venit sa-ti dau”. Deci toti cei care sunt implicati direct in sport, cred ca trebuie sa ceara sfaturi. Si cred ca fac asta, iar statul sunt ferma convinsa ca va da, in momentul in care va vedea ca cer niste lucruri pertinente. Si care bineinteles ajuta sportul. Ca asa lasa ca stiu eu ce trebuie sa fac, nu cred ca mai e cazul.
Noi ne gandim mereu la viitor. Avem niste ”stiri din viitor” pentru dumneavoastra.
CS: 2020- Romania campioana olimpica in proba de 8+1.
Ar fi bine! Doar avem atatea exemple, nu este imposibil. Si dorinta este pe masura si sprijinul la fel, deci de ce nu?
CS: 2024- Elisabeta Lipa din nou ministrul Tineretului si Sportului.
Nu se pune problema. Pentru mine a fost o onoare si o mandrie sa fiu ministrul Tineretului si Sportului si chiar si pentru o perioada foarte scurta in care eu am facut ceea ce am considerat eu ca este cel mai bine pentru sport, sa fac lucruri imposibile incepand cu cei care lucreaza in sport si bineinteles pentru sport in general. Cred ca pentru un sportiv care a ajuns la performanta mea, care a trecut prin toate etapele astea, nu am aterizat asa ministrul Sportului.
Am pregatire in managementului sportului, din 2004 am lucrat in doua directii importante in Ministerul de Interne, presedinte al clubului Dinamo timp de 7 ani si jumatate. Sunt la al treilea mandat ca presedinte al federatiei, am experienta in administratia sportiva cu carul, dar nu ma vad in 2024 in fruntea ministerului. Nu stiu unde voi fi, chiar nu stiu.
CS: 2040- Romania organizeaza Jocurile Olimpice.
Da, e o gluma! Eu cred ca am putea totusi sa organizam si noi Jocurile Olimpice, pentru ca asta inseamna dezvoltarea infrastructurii nu numai sportive. Pentru ca asa se intampla. Se construiesc cartiere, se construiesc sali, stadioane, dar pentru Romania este prea putin sa zic doua cicluri olimpice, ca sa aiba timp sa faca toate aceste lucruri. Insa nimic nu este imposibil! Dar la ora actuala nici nu se pune problema.
CS: 2020- 5 piste de canotaj omologate pentru competitii internationale.
Niciodata! Iarasi e o gluma. O gluma frumoasa. Macar una sa avem!
CS: 2040- Elisabeta Lipa presedintele Federatiei Romane de Canotaj.
Nu, nu se pune problema! La cum evolueaza sportul ma gandesc sa ma retrag. De ce nu? Sa stau acasa si sa fac altceva.
CS: Aveti prieteni din lumea sportului? Aveti vreo amintire cu marii nostri campioni olimpici?
Sunt multe amintiri! Ne leaga Jocurile Olimpice, unde aproape o luna stai acolo in acelasi loc, discuti, povestesti ca sa treaca timpul, emotiile si asa mai departe.
CS: Despre Lia Manoliu aveti vreo amintire mai speciala?
Mult respect, mult respect! Si Dumnezeu s-o odihneasca! A fost… ca sportiva n-am cunoscut-o dar ca om… a fost un om de exceptie! In ’94, dupa Campionatele Mondiale, am facut o pauza si am zis ca vreau sa mai fac si altceva decat sa stau in cantonament zi de zi, sa vad aceleasi fete, aceeasi mancare, aceleasi antrenamente, aceiasi antrenori. Am zis ca vreau sa fac si altceva.
Si m-am retras si fiind sportiva clubului Dinamo, am cerut sa trec in profesiona, si am lucrat la Politia Capitalei. Si mi-a placut atat de mult munca asta de politist, incat nu am vrut sa ma revin. Dar dansa a fost cea care m-a intors din drum. A venit anul ’95, doamna Lia, Dumnezeu s-o odihneasca, m-a chemat intr-o zi la ea si zice:
”Uta, tu trebuie sa revii pentru Jocurile Olimpice”. As reveni eu pentru Jocurile Olimpice, dar nu mai pot, ca nu ma lasa seful meu. Dar cine este seful tau? Pot sa vorbesc cu el. Nu, ca nu ma mai lasa! Mie imi placea programul, atmosfera, ce faceam acolo si nu imi mai venea sa revin. Nu, nu, ca tu trebuie sa revii! Cine este seful tau? Seful meu este generalul Popa Vasile. Te rog sa-i spui ca vreau sa stau de vorba cu el. A, nu! Este foarte ocupat, nu are timp ca nu stiu ce.
Pe partea cealalta, nici nu puteam sa nu-i spun ca vrea sa stea de vorba, ca ma gandeam ca pune mana pe telefon, il suna si dupaia ma fac eu de ras! Si i-am spus: ”Domnul general, uitat, uite asa si asa… Vai, multipla! Ca din multipla nu m-a scos si nu ma scoate nici azi! Da’ se poate? Cum sa vina la mine? Mergem noi la ea!
Ne ducem noi la doamna Lia si: ”Stiti, ca noi avem nevoie, sportul romanesc are nevoie, este un om deosebit, nu stiu ce si nu stiu cum… Si zice: ”Vai, da’ se poate? Da’ cum sa nu! Noi o iubim, s-a integrat bine, e colega noastra, dar pentru Jocurile Olimpice, cum sa nu! O lasam! Si uite asa, n-am avut ce sa fac si in ’95, in toamna, cand a inceput pregatirea, am revenit, am iesit campioana olimpica, dupa care m-am intors la munca!
Intotdeauna avea o vorba buna! Mai ai momente, stiu eu, grele si simti nevoia sa te sfatuiesti, de fiecare data vorbeam cu doamna Lia si ma scotea asa din starea aia si parca ziceai ca nu s-a intamplat nimic. Reveneam in pregatire. Venea la Snagov la noi si statea cu noi de vorba si ne intreba si ne ajuta. Un om deosebit!
Cu Ilie Nastase, Nadia Comaneci?
Amintiri frumoase. Anul trecut, tin minte, in una din zile, cred ca era in saptamana aia cu Scoala Altfel si a venit la mine Ilie si Nadia venise in tara, a venit la Federatia de Gimnastica si a trecut si la etajul 1, a venit la mine. Si uite asa, ne-am intalnit toti trei in birou, cu copiii si a fost un moment atat de frumos, copiii cand au vazut-o pe Nadia, cand l-au vazut pe Ilie, am facut poze, i-au intrebat, sa le povesteasca din experienta lor. A fost un moment atat de frumos!
