David Radu are 10 ani si joaca sah de cand avea 6 ani. A castigat o multime de concursuri, atat nationale cat si internationale, impotriva altor sahisti de varsta lui, din tarile Uniunii Europene.
David Radu a inceput sa cunoasca tainele acestui sport al mintii la Clubul Mihai Marin din Bucuresti.
„Locul unde se tineau orele de sah era foarte aproape de gradinita, si doamna Luiza Marin, cea care i-a pus piesele de sah in mana, mi-a spus ca e un copil cu calitati pentru sah si asa am inceput sa-l ducem acolo de doua ori pe saptamana”, spune mama lui David Radu pentru newsweek.ro.
David Radu a inceput sa concureze de la 6 ani. A participat la Campionatul Mondial, la cel European si la cel al Uniunii Europene, pe langa competitiile interne unde a concurat chiar la seniori. Primul concurs mai mare a fost Campionatul Național din 2016 unde s-a clasat in prima jumatate a clasamentului.
In 2017 a participat la Europenele de la Mamaia. Apoi, in aprilie 2017, la Concursul National Scolar de Sah „Elisabeta Polihroniade“, a iesit pe primul loc la „blitz“ si pe locul 2 la clasic, cu acelasi numar de puncte ca si castigatorul, diferenta fiind facuta pe criterii de concurs.
La Campionatul Mondial Scolar organizat la Iasi a iesit pe locul 11 din peste 100 de participanti, competitia fiind castigata de un mongol. A urmat apoi Campionatul National unde a iesit pe 3, loc ce i-a dat dreptul sa participe la Campionatul Uniunii Europene. Locurile 1 si 2 sunt trimise de Federatie la Campionatul Mondial sau la cel European. Acolo a iesit pe primul loc. David Radu spune ca practica sahul din pasiune. Acum se antreneaza acasa cu maestrul Ion Glodeanu si isi doreste sa ajunga intr-o zi maestru international.