Inregistrare

Modelul Hagi Se Aplica Si In Ciclism: Novak Cycling Academy

Singurul campion paralimpic din istoria României, Eduard Novak, a lansat zilele trecute, la Miercurea Ciuc, prima academie de ciclism din Europa de Est, intitulată Novak Cycling Academy. Președintele Federației Române de Ciclism spune că succesul echipelor de fotbal Viitorul și Voluntari (ambele cu academii de fotbal) ar trebui să fie un model și pentru alte ramuri sportive.

Novak Cycling Academy are ca scop cooptarea unui număr de 50 de copii și pregătirea lor într-un cadru centralizat pentru ciclismul de performanță în următoarele trei cicluri olimpice. Cei mici vor beneficia pe lângă antrenamente specifice și de nutriționist, psiholog și fizioterapeut.

„Eu am început ciclismul abia la 25 ani și am învățat totul de pe internet. După Jocurile Paralimpice de la Rio, mi-am concentrat atenția pe acest proiect unic. Pentru tinerii de azi, e greu să facă sport de performanță cu atâtea informații negative în jurul lor. Academia Novak va fi o instituție de sport, care îi va pregăti și pentru viață, deoarece doar cu o educație corespunzătoare pot ajunge mari campioni”, a declarat Eduard Novak la lansarea primei Academii de Ciclism din Estul Europei.

„Dacă vrem însă să concurăm cu forțele planetei în ciclism, trebuie să creștem generații de sportivi profesioniști încă de la vârste fragede. Nu mă pasionează fotbalul în general, dar e de admirat ce a făcut Hagi la Viitorul. Visul meu este ca Novak Cycling Academy să producă măcar un medaliat olimpic în următoarele trei cicluri olimpice”.

Obiectivele Tușnad Drag Cycling Team în 2017

Manager al Tușnad Drag Cycling Team, singura echipă continentală din România, Eduard Novak pariază în acest sezon pe o formulă mixtă între cicliști ciucani și 4 străini (3 rutieri din naționala Argentinei și un rus). Principalul obiectiv al TDCT în 2017 este clasarea pe podium cu echipa la Turul Ungariei și Turul Serbiei și câștigarea Turului Ținutului Secuiesc. Fost câștigător al Turului Moscovei în 2014, Leonid Krasnov (29 ani) revine în ciclism după 2 ani de absență. „Nu știam mai nimic despre ciclismul din România, dar văd că există multă dragoste pentru acest sport aici, deci și potențial. Îmi doresc să revin în elita mondială cu sprijinul colegilor de la Tușnad Drag Cycling. Obiectivul meu este să obțin minimum două victorii în acest sezon și să reintru într-o condiție bună pentru a putea forța participarea în viitorul apropiat la Campionatul European și Mondial”, a precizat Leonid Krasnov la prezentarea echipei din Harghita.

Eduard Novak a vorbit și despre planurile de a transforma Tușnad Drag Cycling Team într-o echipă UCI ProContinental (eșalonul doi valoric pe plan mondial). „Momentan nu văd sensul de a forța trecerea la o categorie superioară deoarece, în afara problemelor de buget, nu avem cicliști autohtoni la acest nivel. Sper ca în următorii opt ani lucrurile să se schimbe totuși și să avem totuși o echipă UCI ProContinental în România, la Miercurea-Ciuc sau în altă parte. Novak Cycling Academy este un prima pas în acest sens”, a concluzionat președintele FR Ciclism.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close