Inregistrare

Oficial, Cu Sporturile De Iarna In Lumea Buna

România a intrat cu succes în rândul primelor 15 ţări organizatoare de Cupă Mondială la sporturile de iarna. Râşnovul şi-a dezvoltat o bază de trambuline, iar de curând a găzduit pentru al patrulea an consecutiv două etape la feminin din cadrul prestigioasei competiţii de sărituri cu schiurile.

Interesul pentru sporturile de iarna este în creştere şi în România, iar după câţiva paşi făcuţi la nivel de infrastructură, ţara noastră a intrat în competiţii şi prin aducerea unor competiţii de top. Aşa cum este cazul şi Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile – feminin, desfăşurată la baza de trambuline de la Râşnov, pe Valea Cărbunării. Întrecerile au deja un mic istoric, din moment ce localitatea din judeţul Braşov a ajuns la a patra ediţie.

Cupa Mondială s-a disputat la sfârşitul lunii ianuarie, în prezenţa a câtorva mii de spectatori, cu 41 de sportive la start. Cele mai bune din lume, în frunte cu campioana olimpică de la Soci, Carina Vogt (Germania), alte campioane mondiale, câştigătoare de Cupe Mondiale ș.a. Cele două etape disputate pe parcursul a două zile, pe trambulina cu punctul de construcţie HS100 metri, au fost câştigate de Maren Lundby (Norvegia) şi Sara Takanashi (Japonia), adică primele două sportive în ierarhia la zi a Cupei Mondiale.
Printre participante s-au numărat şi două sportive din România, Dana Haralambie şi Diana Trâmbiţaş. Prima, deja familiarizată cu întrecerile din Cupa Mondială, s-a calificat de fiecare dată pentru manşa secundă, în ambele zile fiind clasată pe locul 24 şi adunând puncte în ierarhia competiţiei. A doua sportivă, în vârstă de 15 ani, nu a trecut de prima manşă, dar având în vedere vârsta ei se poate spune că participarea a fost un prim pas încurajator către marea performanţă.

Articolul a fost realizat de revista Sport în România și poate fi citit integral accesând acest link.

 

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close