Când ne gândim la sprint, primul reflex indică un altet ca Usain Bolt, rapid ca fulgerul, pe o distanță scurtă și un timp de efort minuscul. Ei bine, Stațiunea Paltinis propune o altă abordare a acestei dificile probe și anume un sprint de un kilometru, în pantă, pe pârtia de schi. Așadar, acesta este Paltinis 1000!
Pârtia de schi Oncești din stațiunea Paltinis, în județul Sibiu, reprezintă provocarea perfectă pentru toți cei pasionați de alergare. Aici, pe 15 octombrie se va desfășura cursa Paltinis 1000, prima cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 metri. Aceasta este o cursă de alergare cronometrată și are ca scop promovarea alergării în aer liber, a unui stil de viață sănătos, dar și a stațiunii montane Paltinis, locul de desfășurare al evenimentului.
Competiția se desfășoară pe pârtia de schi Oncești, iar startul se va da de pe platoul de lângă Telescaunul Paltinis la cota 1.430 m. Punctul de sosire al Paltinis 1000 se află în vârful pârtiei la cota 1.671 m, traseul parcurs în alergare fiind de 1.000 de metri. Diferența de nivel de la start la sosire este de 241 m, iar suprafața este de pământ, cu iarbă, pe alocuri bolovani. Cursa este una de sprint și toți alergătorii vor fi cronometrați. În final, alergătorul și alergătoarea cu cel mai bun timp sunt declarați învingători.
Printre participanții care și-au anunțat prezența la Paltinis 1000 se numără schiorul Alexandru Barbu, prezent la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sochi, Alex Filip, dublu campion național de raliuri la clasa 2WD și Toma Coconea, un specialist al alergărilor montane de anduranță care are la activ un record de 130 de kilometri alergați într-o singură zi.