Inregistrare

Parcurs bun la Europene de tir cu arcul

Reprezentanţii României au avut prestaţii destul de bune, marţi, în rundele de calificare în probele de arc olimpic şi arc compound pentru cele două categorii de vârstă, cadeţi (până la 17 ani) şi juniori (vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani), la Campionatele Europene de tir cu arcul pentru tineret, pe Stadionul Dinamo din Capitală.

La juniori – arc olimpic, în concursul băieţilor, echipa României a încheiat pe locul 15 în calificări, urmând să tragă miercuri cu Olanda în optimi, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. La feminin, echipa noastră s-a clasat pe locul 10, urmând să întâlnească în optimi sportivele din Ucraina. Am avut reprezentanţi şi în proba mixtă pe echipe, însă aceştia nu au reuşit să prindă un loc între primele 16 care merg mai departe. La individual, Tudor Banciu a prins un loc pe tabloul de 24, în timp ce la fete, toate cele trei sportive ale noastre vor evolua mai departe: Mădălina Sbiera, Adina Ilica şi Irina Grămadă.

România a mai înregistrat la Campionatele Europene de Tir cu Arcul, în proba de arc compound, un loc 9 pentru băieți, care vor trage mai departe în eliminatorii cu Ucraina, în timp ce echipa mixtă în această probă va evolua în faza următoare cu Slovacia. La individual în proba de arc compound, doar Valentin Rusu a prins un loc pe tabloul de 16.

La cadeţi – arc olimpic, băieţii au terminat pe locul 16 şi trag în optimi cu Rusia, fetele au încheiat pe locul 12 şi trag mai departe cu Marea Britanie, iar la echipe mixte am ocupat doar locul 18 şi nu ne-am calificat mai departe.

În proba cadeţilor de arc compound – băieţii au terminat pe locul 5 şi vor evolua în sferturi cu Rusia, fetele au încheiat calificările pe locul 6 şi vor evolua miercuri cu Italia, în timp ce la echipe mixte avem locul 8 şi meci mai departe cu Rusia.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close