Inregistrare

Rugby Cu Cantec

Naționala de rugby a României se pregătește pentru cele trei meciuri-test foarte importante pe care le va disputa în luna noiembrie. Pe rând, Statele Unite, Canada și Uruguay vor veni la București pentru a-și măsura forțele cu “stejarii” lui Lynn Howells. Pentru prima partidă, cea din această săptămână împotriva americanilor, rugbyștii români vor beneficia, pe lângă sprijinul publicului, și de aportul unui fan-surpriză.

HB Orchesta, show la meciul de rugby

După modelul meciurilor din fotbalul american, întâlnirea cu SUA de pe stadionul “Arcul de Triumf” – 12 noiembrie (ora 18.00), va fi precedată de la ora 17.00 de un spectacol al cărui erou principal va fi Horia Brenciu. Împreună cu trupa sa, îndrăgitul artist va încălzi publicul cu un show pe care îl promite să fie de excepție. Brenciu și muzicienii săi s-au întâlnit deja cu doi dintre jucătorii de rugby ai naționalei, Ionuț Dumitru și Stelian Burcea. Artiștii au primit mingi și tricouri și au învățat cum se formează o grămadă și cum se recuperează din margine.

“Ne pregătim de România – America. Orice președinte ar avea America, noi suntem pregătiți să facem față puternicei lor selecționate. Pe 12 noiembrie ne vedem pe stadionul Arcul de Triumf, pentru că acolo această orchestră, care reprezintă grămada perfectă, va avea un concert. Noi vom cânta, iar Stelian și Ionuț vor juca pentru noi. Trebuie să le ținem pumnii și trebuie să strigăm din suflet „Hai România”!”, a declarat Horia Brenciu.

Trei echipe din top 20 mondial la București

Noiembrie este, prin tradiție, luna meciurilor-test, iar stejarii au în acest an un parcurs extrem de greu. Naționala de rugby a României este pe locul 16 în clasamentul mondial și va da piept cu următoarele trei clasate. Pe rând, SUA, Canada și Uruguay vor veni la București pe 12, 19 și 26 noiembrie.

“Ne dorim foarte mult să câștigăm, avem trei meciuri foarte importante, grele și vrem să le luăm pas cu pas. Acesta este obiectivul nostru, 3 victorii în toate cele 3 meciuri, pentru asta vom lupta, pentru asta intrăm în teren”, a spus căpitanul naționalei României și al campioanei Timișoara Saracens, Stelian Burcea.

La rândul său, Ionuț Dumitru, jucătorul Stelei, știe că doar printr-o mobilizare exemplară și cu publicul în spate, tricolorii vor reuși să treacă cu bine de meciurile-test programate în noiembrie.

“Nu poți să zici că ai un meci ușor la asemenea nivel. Când ești la echipa națională, în toate meciurile trebuie să dai sută la sută, chiar mai mult de atât. Cel mai greu meci o să fie cu SUA. Avem așadar nevoe de aportul suporterilor, să fie alături de noi și să ne susțină”, a concluzionat aripa echipei naționale de rugby.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close