Comisia Europeană, prin Direcţia sa de Sport, va continua să dezvolte Saptamana Europeana a Sportului şi în 2016, la ediţia a II-a, în perioada 10-17 septembrie, după succesul înregistrat la ediţia inaugurală, informează Federația Română Sportul pentru Toți.
La prima ediţie, desfăşurată anul trecut, au participat mai bine de 5 milioane de persoane în cele peste 7.000 de activităţi organizate în toate ţările Uniunii Europene şi alte cinci ţări de pe continent. De data aceasta, programarea amplei acţiuni la nivel continental aflată sub semnul practicării activităţilor fizice-sportive în comunităţi a ţinut seama şi de unele propuneri venite din partea coordonatorilor naţionali, una dintre aceste idei fiind lansată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi, care, sprijinită şi de alte ţări, a cerut apropierea datei de desfăşurare a SES de începerea anului şcolar în mai multe ţări europene, în locul sintagmei iniţiale, „prima săptămână a lunii septembrie”.
În acest fel, scopul principal stabilit pentru Saptamana Europeana a Sportului 2016, atragerea spre mişcării practicării activităţilor fizice-sportive a cât mai multor europeni, este, pe de o parte, mai uşor de atins, iar pe de altă parte, ţine seama şi de o realitate destul de răspândită în societatea modernă – „concurenţa” altor preocupări de timp liber în rândul copiilor şi tinerilor în detrimentul activităţilor sportive.
Tot ca o noutate, impusă de ceea ce s-a constatat la ediţia iniţială, Saptamana Europeana a Sportului 2016 este deschisă întregii Europe, cu o caracteristică descentralizată, în strânsă colaborare cu coordonatorii naţionali şi cu numeroşii parteneri, fiind structurată în continuare în jurul unor teme de interes: mediul educaţional, acum mai lesne de cooptat ca urmare a noilor date de desfăşurare, activităţile în aer liber, cluburile sportive şi centrele de fitness.
În ce priveşte România, ca şi anul trecut, când s-au obţinut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator naţional este tot Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, co-finanţator al proiectului. Evenimentul sportiv este co-finanţat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
De altfel, ambasadorii pentru Saptamana Europeana a Sportului pentru România sunt anul acesta Narcisa Lecuşanu, secretar de stat în MTS, şi Mihai Androhovici, vicepreşedinte al FRST, cele două entităţi stabilind un program concret, ce va fi dat publicităţii pe măsură ce se va dezvolta organizarea importantului eveniment.