Numele lui Daniel Prodan, fotbalist din Generatia de Aur care s-a stins anul trecut, la 44 de ani, va fi purtat de o scoala de fotbal din Satu Mare, creata chiar de fratele acestuia.
Ciprian, fost fotbalist la Olimpia Satu Mare, Targu Mures, U Cluj, Poli Timisoara sau Gaz Metan, avand 244 de meciuri si 82 de goluri la nivelul primelor doua ligi, a adus in proiect doi antrenori cu nume in nordul tarii si nu numai.
Tiberiu Csik, fost coleg cu „Didi” la Steaua, castigator al titlului de campion de 6 ori, si Paul Levente, fotbalist la U Cluj si Olimpia Satu Mare, sunt ceilalti doi antrenori care se vor ocupa de copiii de la Scoala „Daniel Prodan”.
Scoala de fotbal ”Daniel Prodan” isi va desfasura activitatea la baza sportiva Rania din Satu Mare, complex amenajat la initiativa şi din fondurile lui Didi Prodan, in urma cu aproape zece ani. Pentru inceput, scoala va grupe de copii nascuti in anii 2008, 2009, 2010 si 2011.
Cum arata noul stadion Ghencea! Va fi gata primul, in 2019!
Contactat de GSP.ro, Ciprian Prodan a dat mai multe detalii:
„Este vorba de un proiect care va porni cu patru grupe de varsta. Copii nascuti in 2008, 2009, 2010, 2011. Deocamdata suntem la inceput, vrem sa punem la punct, odata cu trecerea timpului, si grupe valorice.
Pustii nu trebuie sa vina neaparat pentru performanta, ci si pentru miscare, sa mai lase tabletele si telefoanele. Deocamdata voi fi eu, Tibi Csik si Paul Levente, doi jucatori care inseamna mult pentru Satu Mare”, a punctat Ciprian Prodan.
Inca un stadion 5 stele cu doar 30 de milioane de euro!
O prima intalnire intre antrenori si copii va avea loc joi, 28 septembrie, la ora 17:00, la Vila Rania din oras.
Daniel Prodan s-a stins anul trecut, pe 16 noiembrie, in urma unui infarct. Acesta ar fi implinit, pe 23 martie, 45 de ani. Prodan a jucat in Generatia de Aur a Romaniei si a participat la doua turnee finale, CM 1994 si CE 1996.
A bifat sapte echipe in cariera: Olimpia Satu Mare, Steaua, Atletico Madrid, Rangers, Rocar, FC National si Messina. Cariera care a avut un declin dupa o accidentare serioasa la genunchi suferita inainte sa ajunga in Scotia.