Pentru Michael Schumacher.
Am dat din intamplare peste video-ul asta si mi-am adus aminte de Michael Schumacher. A fost unul dintre idolii copilariei mele si motivul pentru care visam imnul Italiei si al Germaniei, chiar daca nu stiam niciun cuvant. Dar nici nu era nevoie. Prindeam curaj pe refren.
Asteptam cu nerabdare cursele de la Monza, Monte Carlo, ca erau multe accidente si eram fascinat de premiere si intonarea imnului si bataia cu sampanie, in fata tuturor a celor oameni. Bucuria de pe fetele lor. Mi se parea impresionant.
Din pacate nu imi mai aduc aminte de cursa de la Monza din 2003. Nici nu cred ca aveam cum. Eram totusi un pusti. Chiar daca n-am ajuns niciodata la circuitul de la Monza sau la Monte Carlo, 3 ani mai tarziu am fost la ”Circuitul de 24 de ore de la Le Mans” si desi nu mai era circuit de Formula 1, primul meu gand a fost la tine. Fratii Schumacher aflau cu cateva ore inaintea cursei ca mama lor a murit. Cu toate astea, ambii decid sa ia startul in cursa.
Stau si ma intreb oare cata durere a ascuns in spatele acelei casti, cata putere de concentrare a avut? Cum a putut intr-un astfel de moment sa conduca o cursa de la inceput pana la sfarsit? Nu pot sa nu ma gandesc ce i-a trecut prin minte in acele momente. Pana la urma asta inseamna sa fii campion. Nu neaparat cele aproape 100 de curse castigate sau cele 7 titluri mondiale. Nici macar. L-am iubit si pe Mika Hakkinen tot datorita lui, mi se parea la fel de fascinant duel dintre ei si pe Barrichiello, care saracul avea ca principal scop sa il faca pe Michael campion.
5 sportivi romani in top 10 cei mai buni sportivi din Balcani!
Apoi a venit accidentul ala nenorocit. Si m-am simtit la fel ca atunci cand a murit Steve Irwin, ”’vanatorul de crocodili” care m-a invatat sa iubesc toate animalele, chiar si cele mai hidoase si cele mai periculoase. A murit stupid, intepat de o pisica de mare, desi putea sa moara in alte sute de situatii mult mai complicate.
La fel si tu Michael ai avut blestematul ala de accident, pe care nici astazi nu reusesc sa il inteleg. Steve Irwin a fost mai norocos. Tu ai ramas prins parca intre viata si moarte, imobilizat la pat de 4 ani. Ai 45 de kg si cu 14 cm mai putin inaltime. Tu care zburdai pe circuit la 300 de kilometri la ora, care ne-ai invatat sa luptam pana in ultima clipa, sa nu renuntam niciodata si care nu-ti imaginai viata fara Formula 1. Nici eu nu ma mai pot uita la Formula 1 fara tine, desi mai m-am mai uitat o bucata buna de vreme, de la acel nenorocit de accident.
Mesaj emotionant transmis de mama Catalinei Ponor pentru fiica sa!
Sper doar ca tot acest cosmar al tau sa se incheie. Am citit de curand ca starea ta s-a imbunatatit. Au trecut 4 ani si imi e foarte greu sa cred ca iti vei mai reveni si nu as putea sa te vad niciodata intr-un scaun cu rotile, fara sa poti sa te misti sau sa vorbesti. Si acum ma gandesc bineinteles la Ayrton Senna si la faptul ca poate ar fi fost mai bine sa stim ca te-ai dus sa te intreci cu el acolo sus, decat sa fii captiv pe acel pat, in propria ta casa.
Nu o sa uit niciodata privirea ta la finalul unei curse castigate, de parca facusei cel mai simplu lucru din lume, dar care pentru 90% din oamenii de pe aceasta planeta pare imposibil.
Cu tristete,
Cluburi Sportive.
Ca sa revin la titlul articolului, acesta este primul mesaj public al fiicei lui Michael Schumacher pentru tatal ei.
Campionule, ne gandim la tine!
