Foto: usopen.org
Flushing Meadows a fost gazda unuia dintre cele mai memorabile partide de simplu feminin din acest an, unde protagoniste au fost Serena Williams și Simona Halep, care s-au duelat pentru un loc în semifinale. Câștig de cauză a avut în cele din urmă reprezentanta țării-gazdă, însă tenisul de calitate jucat a câștigat aprecierea criticilor și a fanilor.
Meciul a durat două ore și 14 minute, fiind decis în al treilea set. După un foarte limpede 6-2 în primul set, Williams s-a văzut învinsă de Simona Halep în setul secund, tabela indicând un scor de 4-6. Experiența și rezistența fizică au fost principalele atuuri ale numărului 1 mondial în setul decisiv, unde break-ul a venit destul de repede, pentru ca scorul final să indice o oglindire fidelă a situației din teren – 6-3. Clasa ambelor jucătoare s-a putut vedea din plin, Williams încântând publicul cu 18 ași, iar Halep cu un set secund foarte inventiv în materie de lovituri menite să pună în dificultate adversara. „A fost greu. Este greu, sunt puţin tristă, dar trebuie să iau lucrurile pozitive, pentru că mă aşteaptă multe. Cred că ăsta a fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată împotriva ei. Am simţit că sunt foarte aproape şi că am şanse să câştig. Aşa cum am zis, cred că jocul meu a fost destul de bun în seara asta”, declara sportiva din România după meci pentru site-ul oficial al turneului.
Williams și Halep s-au întâlnit pentru a noua oară și în urma victoriei din acest meci, americanca numără opt partide câștigate în fața unui singur succes al româncei. Williams va juca în semifinalele US Open cu Karolina Pliskova (Cehia), pe când Simona Halep va reveni la antrenamente, ea neanunțându-și programul pe care îl va urma în perioada următoare.