Parcursul excelent din actualul sezon al jucătoarei Simona Halep obține o nouă confirmare după ce sportiva din Constanța a reușit să dispună de locul 5 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, în două seturi 7-5, 6-1, la capătul unui meci care a văzut o revenire de zile mari din partea câștigătoarei. Astfel, Simona Halep avansează în fazele turneului de la Cincinnati și va juca în semifinale cu Angelique Kerber, locul 2 în clasamentul WTA.
Meciul împotriva polonezei Radwanska a început total nepromițător pentru Simona Halep, care a ajuns să fie condusă cu 4-0 în primul set, însă românca s-a mobilizat și și-a trecut în cont următoarele șapte game-uri. Al doilea set a văzut primul game câștigat de Halep, Radwanska egalând la 1, după care a fost drum întins spre victorie pentru jucătoarea de tenis care ocupă locul 4 WTA în momentul de față. În total, meciul dintre Halep și Radwanska a durat o oră și 31 de minute, iar victoria primei a egalat situația meciurilor directe ale celor două sportive, unde scorul este acum de 5-5.
Simona Halep, greu de oprit
De asemenea, prin acest succes, Halep bifează cea de-a 13-a victorie WTA consecutivă din acest sezon, principalele repere ale acestui an fiind turneele de la Montreal și București pe care le-a câștigat și care i-au adus titlul de jucătoare a lunii iulie, conform sondajului realizat de WTA.
Simona Halep va juca împotriva germancei Angelique Kerber, numărul doi mondial, în semifinale, care a câștigat în trei seturi, cu 4-6, 6-3, 6-0 disputa cu Carla Suarez Navarro (Spania), într-un meci care va începe la ora 19.30, ora României, astăzi, sâmbătă, 20 august. Kerber, vicecampioana olimpică, are șansa de a urcat pe primul loc în ierarhia mondială dacă va câștiga turneul, ceea ce ar însemna detronarea Serenei Williams din această poziție, după o dominație care s-a întins pe mai mult de trei ani de zile.