Fost membru al Comisiei de cultură, învăţământ şi sport din Camera Deputaţilor, Sorin-Avram Iacoban este președintele Federației Române de Șah din anul 2013. În interviul acordat revistei ”Sport în România”, domnul Iacoban a vorbit, printre altele, despre organizarea Campionatului Mondial Şcolar la Iași și despre popularitatea șahului în țara noastră.
Dumitru Graur: Stimate domnule preşedinte, dumneavoastră jucaţi şah?
Sorin-Avram Iacoban: Joc şah (uşor surprins). Dar nu la nivel de performanţă. Aveam şase, şapte ani de zile când am început să învăţ tainele şahului. Tatăl meu era un bun jucător de şah şi mă bătea de fiecare dată, nu mai ierta niciodată (râde). Şi mi-a stimulat ambiţia în felul acesta, ca să-l bat şi eu la un moment dat. Dar n-am jucat decât de plăcere, n-am ajuns niciodată la nivel de performanţă.
Dumitru Graur: Explicaţi-ne de ce şahul este denimit “sportul minţii”. Cât de mult este sport în acest joc şi câtă gândire aplicată?
Sorin-Avram Iacoban: Vreau să spun că de multă vreme şahul nu mai doar un sport. De multă vreme şahul este o ştiinţă! De multă vreme, cel puţin în ţările avansate din punct de vedere al practicării jocului de şah, se dezvoltă studii, există academii de şah, există cercuri de studiere a influenţei şahului asupra copiilor, asupra mentalităţii tinerilor dar şi a oamenilor maturi; s-a constatat că şahul dobândeşte pentru copilul de la 5-6 ani, până pe la 12-14 ani, abilităţi de comunicare, spirit de echipă, gândire critică, atenţia către detalii, claritate mentală şi organizaţională, concentrarea atenţiei, într-un cuvânt îmbunătăţeşte abilităţile de învăţare şi de reţinere a elevilor. Că până la urmă un jucător de şah trebuie să aibă o memorie foarte bună, fiindcă sunt foarte multe poziţii de învăţat, cu foarte multe deschideri şi aşa mai departe. Urmează o dezvoltare logică, trebuie să ai o strategie; fără o strategie şahul înseamnă zero!
Articolul a fost realizat de revista Sport în România și poate fi citit integral accesând acest link.