Ultima competiție importantă din calendarul internațional de natație va avea loc în Canada, în 6-12 decembrie, când orașul Windsor va găzdui Campionatele Mondiale de Bazin Scurt. Pentru această întrecere, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a desemnat un număr de trei sportivi care să reprezinte țara noastră.
Aceștia trei vor fi Norbert Trandafir, Bogdan Scarlat și Robert Glință, sportivii urmând a fi coordonați de către antrenorul Adrian Gerghel, care evoluează ca tehnician la Liceul cu Program Sportiv din Baia Mare și care este antrenorul direct al lui Glință. Campionatele Mondiale de Bazin Scurt se vor desfășura într-un bazin cu lungimea de 25 de metri.
Înainte de a se îndrepta spre Canada, toți cei trei înotători își vor putea verifica condiția fizică și performanțele la Campionatul Național de Bazin Scurt, rezervat seniorilor, tineretului și juniorilor. Competiția va avea loc la Hunedoara, în perioada 10-13 noiembrie.
În ceea ce privește obiectivele de performanță, antrenorul Adrian Gherghel sau reprezentanții federației de specialitate nu au făcut vreun comentariu, însă este de așteptat din partea lui Robert Glință o evoluție foarte bună. La cea mai recentă competiția la care a luat parte, tot în bazin scurt, North See Swim Meet, din Norvegia, piteșteanul a câștigat proba de 200 de metri spate, stabilind și un nou record național în această privință. Timpul obținut de el a fost 1:52:28, care a îmbunătățit performanța precedentă de 1:52:97, înregistrată tot de el la Cupa Mondială din Japonia.