Inregistrare

Trofeul Sinaia aduce raliul in oras

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă programează în weekend o etapă importantă pentru acest sezon, Trofeul Sinaia. Nu mai puţin de 73 de piloţi din toată ţara vor participa la Trofeul Sinaia, care contează pentru cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, şi singurul din acest sezon care se dispută în interiorul unui oraş, pe străzile staţiunii Sinaia, informează Federaţia Română de Automobilism Sportiv.

Spectatorii prezenţi sâmbătă şi duminică în oraşul prahovean vor avea ocazia să vadă la lucru şi patru super bolizi, două Ferrari 458 Challenge, un Ferrari 430 Challenge şi un Audi R8GT, iar în afara cursei îi vor putea admira şi pe Titi Aur şi Vali Porcişteanu, care vor face demonstraţii spectaculoase pe traseul de concurs de-a lungul celor două zile.

Etapa de la Sinaia este considerată unul dintre momentele decisive ale sezonului, iar în cazul unei noi victorii, liderul Bogdan Cuzma ar putea deveni mare favorit pentru a deveni în premieră campion naţional absolut. Învingător în ultimele două runde, de la Poiana Braşov şi Rânca, timişoreanul conduce topul cu 65 de puncte, urmat de Horaţiu Ionescu-Cristea (47 puncte) şi Edu Stan (42 puncte).

Lupta pentru primele locuri va fi tot mai interesantă, fiind marcată şi de revenirea în campionat a lui Paul Andronic, câştigătorul ediţiei trecute a Trofeului Sinaia, cel care se va afla la volanul unui Mitsubishi Evo V, modificat complet în garajele Autotehnica.

Pe lângă Andronic şi Cuzma, la start se vor mai afla Lucian Răduţ, Ovidiu Zaberca, Dan Prepeliţă, Edu Stan, Andrei Dumitrescu, dar şi italianul Alessandro Pietta, cel care va concura pe Ferrari-ul pilotat în prima parte a sezonului de Ionescu-Cristea.

Invitatul special al etapei de la Sinaia va fi decanul de vârstă din motorsportul românesc, Marin Dumitrescu, de 30 de ori campion naţional absolut şi pe grupe de-a lungul carierei. La 98 de ani, maestru al sportului, cetăţean de onoare al oraşului Sinaia şi decorat de către preşedinţia României, el se întoarce pe traseul pe care se impunea în 1948, dar de această dată va saluta publicul de pe locul din dreapta al unei maşini decapotabile de epocă.

Etapa a cincea a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, organizată de Clubul Sportiv Carpaţi Sinaia în parteneriat cu Primăria Sinaia şi sub egida FRAS, va debuta sâmbătă, de la ora 08,30, cu primele manşe de recunoaştere, iar antrenamentele cronometrate se vor desfăşura între orele 14,15 şi 18,30. Manşele de concurs sunt programate pentru duminică pe străzile din Sinaia, între 13,15 şi 17,30. Traseul este organizat pe străzile Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului şi Drumul Nou al Cotei 1.400, în cele două zile urmând ca zona să fie supusă restricţiilor de circulaţie.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close